M-am trezit într-o lume modernă, cu internet rapid și espresso artizanal, dar cu reguli sociale scrise parcă pe pergament, cu cerneală din ipocrizie. „Progres”, îi zic ei. Eu îi zic Evul Mediu cu Wi-Fi. Doar că în loc de cavaleri cu armuri, avem domni cu titluri academice lucioase și biografii lustruite pe LinkedIn, unde primești endorsement pentru „leadership etic” de la oameni care n-ar putea conduce nici o coadă la covrigi.
Eu sunt femeia aia despre care se vorbește în șoaptă. „Victimă” sună prea clinic. „Supraviețuitoare” sună prea motivațional. Așa că rămân doar eu — cu umor negru cât să nu mă înec în restul. Râd, pentru că alternativa e să urlu, iar urletul nu prinde la public dacă n-are subtitrare și sponsor.
Și, desigur, apare personajul academic. Elegant. Respectat. Cu citate despre dreptate socială și grafice colorate despre inegalitate. În conferințe, salvează copiii lumii. În realitate, „descoperă talente” în locuri unde copilăria e un lux.
Satira spune că făcea „recrutare de potențial uman”. Realitatea spune că erau fete minore, din sate unde viitorul vine doar sub formă de promisiune spusă de un adult cu pașaport străin. Dar realitatea nu are doctorat, așa că pierde dezbaterea.
În povestea mea — și a multora ca mine — apar mereu domnii „vizionari”. Filantropi globali. Oameni care „conectează lumi”. Unii aveau insule. Alții aveau fundații. Toți aveau agende pline și conștiințe goale. Evul Mediu avea castele. Noi avem summituri despre viitorul umanității, unde microfonul șoptește: „Spune ceva inspirațional, poate uită toți ce-ai făcut.”
Universitățile dau titluri. Societatea dă prestigiu. Iar prestigiul funcționează ca o armură medievală: strălucește tare și acoperă tot. Sub ea, uneori, e doar același tip de prădător care acum o mie de ani purta sabie; azi poartă badge de conferință.
Între timp, prin acest decor de Ev Mediu digital, apar și cavalerii noii ordini: influenceri, guru ai masculinității, profeți ai banului rapid, toți aterizați strategic în țări unde legea e mai lentă decât Wi-Fi-ul. Oficial, vin pentru afaceri. Neoficial, satira zice că vin pentru același lucru pentru care au venit mereu prădătorii în locuri sărace: pentru că vulnerabilitatea nu are avocat și nici PR.
Nimeni nu spune direct. Se șoptește. Se glumește. Se face podcast.
Mă uit la oamenii ăștia și mă minunez: pot cita Foucault, dar nu recunosc abuzul când stă la masă cu ei și donează pentru centru de cercetare. Pot vorbi două ore despre patriarhat, dar nu văd feudalismul când vine cu bursă academică și contract de confidențialitate.
Titlurile au devenit coroane. Robele academice — mantii regale. Conferințele — turniruri unde se duelează ego-uri cu slide-uri PowerPoint. Iar noi, restul, suntem iar populația bună de pus în note de subsol:
- - cazuri izolate
- - situații nefericite
- - complexitate socio-economică
Pe înțeles medieval: daune colaterale.
Știți ce e cel mai comic? Că toți vor să „facă parte din istorie”. Nimeni nu vrea să învețe din ea. Istoria e pentru discursuri. Puterea e pentru prieteni.
Așa că da — bine ați revenit în Evul Mediu. Avem inteligență artificială, dar aceeași prostie naturală. Avem hashtaguri despre dreptate, dar aceeași tăcere când abuzul poartă costum scump. Avem diplome aurite, dar aceeași lipsă cronică de coloană vertebrală.
Diferența e că acum feudalismul are cont de Twitter, iar abuzul vine cu bibliografie.
Post Disclaimer
Articolul „Bine ați revenit în Evul Mediu” publicat pe Tovarâșu' este redactat într-un ton ironic și nu trebuie considerat o sursă serioasă de informație. Scopul nostru este să aducem zâmbete și să oferim o altă perspectivă asupra evenimentelor prezentate. Orice asemănare cu fapte reale este pur întâmplătoare.
De asemenea, unele link-uri incluse în acest articol sunt link-uri afiliate sau sponsorizate. Cumpărând prin aceste link-uri, ne sprijiniți în a continua să publicăm conținutul nostru creativ și amuzant, fără costuri suplimentare pentru voi.
