Există momente în istorie când îți dai seama că lumea nu e condusă de rău pur, ci de prostie ambițioasă. Momentul Trump a fost unul dintre ele. Donald Trump n-a fost dictator, n-a fost ideolog, n-a fost vizionar. A fost ceva mai periculos: un om limitat convins că limitele lui sunt o virtute.
Pentru Trump, planeta nu era un sistem de echilibre fragile, ci un Excel prost înțeles, în care dacă ceva nu produce profit imediat, trebuie ori cumpărat, ori sabotat, ori umilit public. Ideal, toate trei, într-o ordine aleasă la întâmplare.
Venezuela – țara sugrumată ca să iasă bine discursul
Venezuela n-a fost pentru Trump o tragedie umană. A fost o recuzită. Un cadavru geopolitic fluturat în fața camerelor de filmat ca să demonstreze ceva ce nici el nu înțelegea complet, dar suna bine pentru electorat: „socialism bad”.
Sancțiunile n-au fost un instrument diplomatic. Au fost o strângere de gât. Cu ambele mâini. Până când oamenii au început să moară de foame, iar Trump a putut zâmbi satisfăcut și să declare victoria morală: „vedeți? exact așa arată când nu sunteți ca noi”.
Echivalentul politic al ideii „uite ce se întâmplă când îți dau foc la casă — nu mai ai unde sta”. O demonstrație atât de stupidă încât ar trebui predată la cursuri de „așa nu”.
Oamenii reali n-au contat niciodată. În universul trumpist, suferința e acceptabilă dacă servește unui slogan. Dacă nu servește, e fake news.
Groenlanda – apogeul prostiei în stare pură
Când Trump a vrut să cumpere Groenlanda, n-a fost o glumă. A fost adevărul gol-goluț: președintele Statelor Unite nu înțelegea ce este un stat, ce este suveranitatea și de ce planeta nu funcționează ca o piață de vechituri.
Groenlanda era mare. Albă. Rece. Și, aparent, „nefolosită”. Exact genul de lucru pe care Trump îl consideră automat disponibil. Pentru că nimeni nu i-a spus vreodată că lumea nu e o parcare liberă.
Când Danemarca a spus „nu”, Trump n-a reacționat ca un șef de stat. A reacționat ca un copil prost crescut: s-a supărat și a plecat. A anulat o vizită oficială, transformând diplomația mondială într-un tantrum de grădiniță: „dacă nu pot cumpăra, nu mai vin”.
Politica externă făcută de un om care n-a citit nimic
Trump n-a avut politică externă. A avut impulsuri. Azi voia să „elibereze”, mâine să cumpere, poimâine să pedepsească. Fără context, fără consecințe asumate, fără ideea că lumea nu e un episod prost din „The Apprentice”.
Pentru el, liderii lumii erau fie „prieteni”, fie „ratati”. Țările — fie „de rahat”, fie „de cumpărat”. Omenirea — o masă amorfă care trebuia să tacă și să admire un ego placat cu aur.
Nimic n-a fost construit. Totul a fost ars, jignit sau amenințat. Pentru că asta se întâmplă când pui un om mic într-o funcție prea mare: încearcă să dărâme totul ca să pară important.
Concluzia Tovarășului
Trump n-a condus lumea. A făcut zgomot în ea.
A lovit unde nu înțelegea.
A vrut ce nu-i aparținea.
A distrus fără să știe de ce.
Venezuela a fost folosită ca sperietoare. Groenlanda ca fantezie imobiliară. Restul planetei ca public captiv la un spectacol prost.
A fost perioada în care politica globală a fost lăsată pe mâna unui om care n-ar fi trebuit să conducă nici măcar o asociație de proprietari.
Lumea n-a devenit mai sigură.
Doar mai obosită.
Și mult mai conștientă că prostia, atunci când are putere, e mai periculoasă decât orice ideologie.
Post Disclaimer
Articolul „Trump, Venezuela și Groenlanda: prostia geopolitică ridicată la rang de strategie” publicat pe Tovarâșu' este redactat într-un ton ironic și nu trebuie considerat o sursă serioasă de informație. Scopul nostru este să aducem zâmbete și să oferim o altă perspectivă asupra evenimentelor prezentate. Orice asemănare cu fapte reale este pur întâmplătoare.
De asemenea, unele link-uri incluse în acest articol sunt link-uri afiliate sau sponsorizate. Cumpărând prin aceste link-uri, ne sprijiniți în a continua să publicăm conținutul nostru creativ și amuzant, fără costuri suplimentare pentru voi.
