Vameșii de la Nădlac au ajuns joi în atenția procurorilor, fiind bănuiți că ar fi lăsat să treacă, contra unor sume de bani, camioane cu porci veniți din Ungaria fără nicio hârtie la purtător. Până la verdictul instanței, toți beneficiază de prezumția de nevinovăție, așa că noi nu vorbim despre ei. Vorbim despre o fermă imaginară, la o graniță imaginară, unde porcii circulă mai liber decât un pensionar cu buletinul expirat.
Orice asemănare cu realitatea e o coincidență pe care realitatea ar trebui s-o declare la vamă. Fabula de mai jos a fost scrisă cu acte în regulă, dar fără ștampilă, ca să fie în ton cu subiectul.
La marginea unei câmpii unde se termina o țară și începea alta, stăteau de pază patru câini cu chipiu. Aveau o barieră vopsită în dungi, un registru gros și o cușcă încălzită, iar misiunea lor era simplă: să nu treacă nimic fără hârtie. Într-o dimineață cu ceață, pe drum se ivi un camion din care grohăiau vreo sută de porci, fiecare cu o expresie de turist fără pașaport.
— Actele? Întrebă câinele cel mai bătrân. — Care acte? Grohăi porcul de la geam. Noi suntem marfă, nu călători.
Câinele bătrân se scărpină după ureche, gest care la vamă ține loc de regulament. Din cabină coborî atunci o vulpe în geacă de piele, cu un plic subțire în lăbuță și zâmbetul cuiva care a mai trecut pe aici. Plicul nu avea adresă, nu avea timbru și nu avea, la prima vedere, nicio legătură cu porcii. La a doua vedere, avea toate legăturile.
— Ce e asta? — Certificatul de proveniență. — Pare cam gol. — E proveniența. Conținutul vine la următorul transport.
De atunci, spun cei care pasc pe lângă barieră, porcii au început să treacă de parcă granița ar fi fost o linie trasă cu creta. Treceau dimineața, treceau seara, uneori de două ori, ca să se asigure că n-au uitat nimic dincolo. Registrul cel gros slăbea, în schimb în cușca încălzită apăruse un televizor nou.
Fermierii din sat, care pentru o singură scroafă bolnavă completau trei formulare și așteptau veterinarul ca pe Mesia, priveau convoiul cu invidie. Pentru ei, statul fusese mereu un fisc care știe tot. Pentru porcii vulpii, statul era o barieră care știe să se ridice singură.
— De ce trec ăia fără acte? — Pentru că au acte. Doar că nu se văd.
Într-o zi, pe drum veni o bufniță cu dosare sub aripă și ochelari de procuror. Nu avea camion, nu avea porci și, ceea ce i-a neliniștit cel mai tare pe câini, nu avea nici plic. Se opri la barieră, se uită lung la televizor și începu să numere: porci, transporturi, nopți, sume.
Câinii au încercat să explice că porcii sunt animale migratoare, ca berzele, doar că mai grele și cu remorcă. Bufnița a notat totul cu răbdare. Ancheta, a spus ea, abia începe, iar până la capăt fiecare câine e nevinovat ca un purcel de lapte.
— Dumneavoastră controlați porcii sau câinii? — Eu controlez bariera. Iar bariera, se pare, nu s-a controlat singură.
Porcii, între timp, și-au văzut de drum spre măcelării și, probabil, spre mesele noastre de sărbători, fără să afle vreodată dacă erau sănătoși sau doar bine recomandați. Oricum n-ar fi avut ce declara: în lumea lor, singura hârtie importantă e cea în care se învelește cârnatul. Vulpea a dispărut în ceață, ca orice antreprenor care a înțeles devreme că nu marfa contează, ci cine o păzește.
— Și dacă porcii erau bolnavi? — Atunci și boala a trecut fără acte.
La graniță, porcul fără hârtii e o problemă; porcul cu plic e o procedură.
Morala e veche și miroase a grajd: o barieră e exact atât de sigură cât e de flămând cel care o păzește. Poți pune camere, scanere și drone deasupra frontierei, dar dacă la mijloc stă cineva care confundă un plic cu un certificat sanitar, porcii vor trece mai repede decât un dosar prin minister.
Până atunci, rămâne o singură consolare: ca să intre în țară, măcar porcii au plătit ceva. Mai mult decât se poate spune despre mările vândute pe hârtie de alte vulpi.
Inspirat de: Vameşi de la Nădlac, cercetaţi pentru luare de mită. Ar fi permis transporturi ilegale de porci din Ungaria — Observator
Post Disclaimer
Articolul „Vameșii de la Nădlac – fabula câinilor de pază care numărau porcii în plicuri” publicat pe Tovarâșu' este redactat într-un ton ironic și nu trebuie considerat o sursă serioasă de informație. Scopul nostru este să aducem zâmbete și să oferim o altă perspectivă asupra evenimentelor prezentate. Orice asemănare cu fapte reale este pur întâmplătoare.
De asemenea, unele link-uri incluse în acest articol sunt link-uri afiliate sau sponsorizate. Cumpărând prin aceste link-uri, ne sprijiniți în a continua să publicăm conținutul nostru creativ și amuzant, fără costuri suplimentare pentru voi.
