Manuscrisele lui Enescu au petrecut cinci ani într-un container de tablă, în curtea unui palat bucureștean, ca niște muncitori sezonieri care așteaptă să înceapă șantierul. Acum, după ce vestea mutării lor spre Iași a făcut ocolul presei, ne-am gândit că povestea merită spusă cum se cuvine: cu animale, cu morală și cu un capac de metal care a ținut loc de boltă.
Personajele sunt inventate, pădurea e imaginară, iar orice asemănare cu o instituție reală este o coincidență pe care o lăsăm cititorului s-o rezolve singur. Containerul, din păcate, e cât se poate de adevărat.
Într-o pădure cu multe palate și puțini bani trăise cândva o privighetoare care lăsase în urmă cântece scrise pe foi îngălbenite. Când palatul în care stăteau foile a început să-și scuture tencuiala ca un câine ud, Bursucul Administrator a hotărât că notele trebuie salvate. A adus o cutie mare de tablă, a pus-o în curte și a lipit pe ea o etichetă scrisă apăsat: «Provizoriu».
— Cât timp stăm aici? A întrebat o simfonie, strângându-și portativele. — Până se termină reparațiile, a răspuns Bursucul. — Și când se termină reparațiile? — Asta e o întrebare pentru alt container.
Prima iarnă a trecut cu foile învelite în folie, ca sarmalele. A doua vară, tabla s-a încins atât de tare încât un preludiu a început să cânte singur, de disperare. Melcul de la Avize trecea lunar pe lângă cutie, o măsura din priviri și pleca liniștit că nu s-a mișcat nimic, fiindcă în pădure nemișcarea era considerată o formă superioară de conservare.
Coțofana, care se ocupa de imaginea pădurii, organiza între timp seri festive în care se vorbea emoționat despre moștenirea privighetorii. Pe afișe străluceau note muzicale aurii, iar pe nimeni nu-l deranja că originalele dormeau la zece pași, sub un lacăt și o prelungitoare.
— Nu vreți să vedeți manuscrisele? A întrebat un pițigoi curios. — Le vedem pe proiector, e mai sigur. Acolo nu plouă.
Într-o zi a poposit în pădure o Barză venită de departe, de pe meleaguri unde cântecele vechi se țin în săli cu umiditate controlată și paznici care vorbesc în șoaptă. A văzut cutia, a citit eticheta și a rămas cu un picior în aer, ca la gimnastica de dimineață.
Barza a plecat acasă și a povestit tuturor despre pădurea frumoasă cu cântece ținute în cutii, iar Coțofana a trecut episodul la capitolul promovare internațională gratuită.
— La voi așa se păstrează patrimoniul? — Nu, a zis Bursucul jignit. Așa se păstrează temporar. Patrimoniul îl ținem în discursuri.
Au trecut cinci ani, adică vreo cinci sute de ședințe și o mie de adrese cu număr de înregistrare. Apoi, într-o marți de noiembrie, s-a produs minunea: cutia a fost deschisă, iar foile au fost așezate cu mănuși albe în dube care plecau spre o pădure din nord-est, unde le așteptau rafturi adevărate, cu temperatură ca la carte.
Bursucul a ținut un discurs scurt despre grijă și responsabilitate. Coțofana a fotografiat dubele din trei unghiuri. Containerul, rămas gol, a fost privit cu o oarecare tandrețe de toată lumea, ca un unchi care a găzduit o rudă mult mai mult decât era cazul.
— Și cu cutia ce facem? — O păstrăm. Nu se știe ce altă capodoperă mai trebuie salvată provizoriu.
Noaptea, în curtea pustie, vântul a trecut prin container și a scos un sunet lung, metalic, aproape muzical. Pițigoiul a jurat că recunoaște o rapsodie. Bursucul a explicat, cu autoritate, că e doar tabla care se dilată la schimbarea vremii.
— Auzi? Cântă cutia. — Las-o, că n-are aviz.
Între cele două explicații, pădurea a ales-o, ca de obicei, pe cea care nu costă nimic.
Morala e simplă și puțin incomodă: o țară care își ține geniile în containere nu are o problemă de spațiu, ci una de rușine întârziată. Cinci ani de provizorat s-au încheiat, și e bine. Rămâne doar întrebarea pe care niciun bursuc n-a vrut s-o audă: câte alte cutii stau încă prin alte curți, cu etichete care mint frumos?
Inspirat de: Manuscrisele lui George Enescu, mutate după cinci ani din containerele de la Palatul Cantacuzino. Unde vor fi păstrate — Mediafax
Post Disclaimer
Articolul „Manuscrisele lui Enescu – fabula privighetorii care a locuit cinci ani în container” publicat pe Tovarâșu' este redactat într-un ton ironic și nu trebuie considerat o sursă serioasă de informație. Scopul nostru este să aducem zâmbete și să oferim o altă perspectivă asupra evenimentelor prezentate. Orice asemănare cu fapte reale este pur întâmplătoare.
De asemenea, unele link-uri incluse în acest articol sunt link-uri afiliate sau sponsorizate. Cumpărând prin aceste link-uri, ne sprijiniți în a continua să publicăm conținutul nostru creativ și amuzant, fără costuri suplimentare pentru voi.
