Într-o comună de la poalele unui deal, unde gunoiul se strângea cu aceeași hărnicie cu care se amâna, drapelul folosit la gunoi a devenit într-o singură după-amiază cel mai fotografiat obiect din județ. Povestea pornește de la o imagine reală, cu patru oameni care cărau resturi din curtea primăriei într-un steag tricolor, urmată de scuzele publice ale primarului. Restul e fabulă, adică adevărul spus de animale, ca să nu se supere nimeni.
Personajele noastre nu au nume, au doar funcții. Bursucul e primar, furnicile sunt personal de întreținere, coțofana are telefon cu cameră bună, iar steagul, sărmanul, are doar trei culori și nicio fișă a postului. Sacul de rafie, despre care se va vorbi mult, lipsește motivat.
Era vineri, ziua curățeniei generale, iar curtea primăriei arăta ca după un festival de frunze. Bursucul ieșise pe treaptă, își aranjase eșarfa și dăduse ordinul scurt, cu autoritatea celui care n-a ținut niciodată o greblă în mână. Furnicile au alergat după unelte și s-au întors cu o veste proastă: sacii de rafie fuseseră împrumutați la o ședință de partid, unde serviseră drept fețe de masă.
— Cu ce cărăm? — Cu ce găsiți, numai să fie gata până la prânz, că vine inspecția de la județ.
Prin magazie, printre trei găleți fără fund și un panou cu „Proiect finanțat din fonduri europene”, stătea împăturit steagul de rezervă. Era cel de la 1 Decembrie, spălat o dată, călcat de două ori și scos la lumină numai când venea cineva important. O furnică l-a desfăcut și a constatat cu satisfacție că e mare, rezistent și are colțuri bune de apucat. Altă furnică a ezitat o clipă, dar ezitarea nu figura în procedura de curățenie.
— E steagul țării. — Și? E din poliester, nu din porțelan. Ține frunze, ține și crengi.
Așa au pornit cele patru furnici prin curte, cu tricolorul întins ca o targă, ducând frunze, cutii de suc și un scaun rupt de la starea civilă. Steagul a suportat totul cu demnitatea pe care o capătă pânzele care au fluturat la prea multe discursuri. Singurul lui gând era că, măcar de data asta, cineva chiar îl folosește la ceva concret, nu doar la poze de campanie.
Coțofana, care stătea pe gard de dimineață în speranța unui scandal, n-a mai crezut în norocul ei. A fotografiat, a încadrat, a pus un filtru care accentua roșul și a apăsat pe trimite. Până seara, imaginea făcuse înconjurul țării de mai multe ori decât reușise primăria vreodată să-și înconjoare bugetul.
— Asta e profanare! — Nu, dragă, asta e eficiență cu lipsă de imaginație.
Luni dimineață, bursucul a convocat o conferință de presă în fața aceluiași steag, de data asta spălat, călcat și urcat pe catarg cu o grabă suspectă. A explicat că a fost un incident izolat, că oamenii au greșit și că primăria respectă simbolurile naționale în fiecare zi a anului, mai puțin vinerea. Apoi și-a cerut scuze, cu fața tristă a celui care regretă mai ales fotografia.
— Ce măsuri luați? — Am comandat saci. Patruzeci. Tricolori, ca să nu se mai simtă nimeni discriminat.
La ședința următoare, fețele de masă au fost din rafie, iar votul a ieșit unanim.
Steagul a rămas pe catarg, privind curtea curată și ascultând cum vântul îi repetă aceleași vorbe mari din fiecare an. Uneori se gândea cu o nostalgie ciudată la vinerea aceea, singura zi în care cineva a muncit sub el pe bune. Furnicile au primit câte o mustrare scrisă, iar sacii de rafie au primit inventar și număr de registru, mai multă atenție decât primiseră vreodată frunzele.
În comună se spune acum că așa funcționează lucrurile la noi: nu lipsa sacilor a fost problema, ci faptul că s-a văzut. Magazia a fost încuiată cu lacăt nou, iar cheia a ajuns la bursuc, care o ține în buzunarul de la piept, chiar lângă eșarfă.
— Și dacă mai vine o curățenie? — Atunci o amânăm, ca toată lumea normală.
Morala e simplă și puțin incomodă. Un simbol nu se murdărește doar când cari gunoi în el, ci și când îl scoți la defilare de trei ori pe an și îl uiți în magazie restul timpului, lângă găleți fără fund. Furnicile au greșit, fără îndoială, dar au greșit muncind, ceea ce în anumite primării e aproape o abatere de la regulament.
Iar dacă strămoșii din peșteri știau unde să ducă gunoiul fără steag și fără conferință de presă, poate că problema nu e la pânză, ci la cei care țin cheia magaziei.
Inspirat de: Cum a ajuns drapelul României să fie folosit la cărat gunoi într-o comună din Suceava. Mesajul primarului — Digi24
Post Disclaimer
Articolul „Drapelul folosit la gunoi – fabula steagului scos din magazie la curățenia de vineri” publicat pe Tovarâșu' este redactat într-un ton ironic și nu trebuie considerat o sursă serioasă de informație. Scopul nostru este să aducem zâmbete și să oferim o altă perspectivă asupra evenimentelor prezentate. Orice asemănare cu fapte reale este pur întâmplătoare.
De asemenea, unele link-uri incluse în acest articol sunt link-uri afiliate sau sponsorizate. Cumpărând prin aceste link-uri, ne sprijiniți în a continua să publicăm conținutul nostru creativ și amuzant, fără costuri suplimentare pentru voi.
