Pe vremuri, tablele interactive din școli veneau cu promisiunea că elevul va învăța mai repede și mai colorat. În Rusia, presa a aflat că lecția a mers invers: în mai multe școli s-au găsit dispozitive de înregistrare ascunse în ele, iar o inteligență artificială se ocupa de tot ce se spunea la ore. Profesorii și elevii, se pare, n-au fost anunțați. Nici măcar printr-un bilețel lipit pe ușa cancelariei.
Noi, care am crescut cu povești despre vecinul de palier cu caiet și pix, am fi tentați să zâmbim superior. Doar că am mai scris aici fabule cu cârtițe care semnau rapoarte, iar istoria are obiceiul prost să-și schimbe doar carcasa. Așa că am mutat povestea într-o pădure, unde orice asemănare cu realitatea e strict tehnologică.
În Pădurea de la Răsărit, școala din scorbura stejarului cel mare a primit într-o luni dimineață o tablă nouă, lată cât un perete și lucioasă ca o baltă înghețată. A adus-o personal Vulturul de la Centru, cu panglică roșie și cu un discurs despre viitor, din care puii de vrabie au reținut doar cuvântul «modern», repetat de unsprezece ori.
Creta cea Bătrână, care scrisese pe tabla neagră trei generații de conjugări, a fost așezată respectuos într-o cutie de pe pervaz. Nimeni n-a întrebat-o nimic. Așa se procedează cu experiența.
— Ce știe tabla asta să facă? — Tot, puiule. Mai ales să tacă.
Bufnița-profesoară a început să predea istoria pădurii pe ecranul cel nou, cu hărți care se mișcau și săgeți care clipeau singure. Puii erau fermecați. Doar sus, într-un colț, un ledișor verde pâlpâia ori de câte ori cineva ridica vocea, râdea sau rostea un cuvânt mai lung de trei silabe.
Puiul de vrabie din prima bancă, cel care punea mereu întrebări incomode și avea, din acest motiv, note mici la purtare, a observat primul.
— Doamnă, de ce clipește tabla când zicem ceva despre Vultur? — Se actualizează, puiule. Ca noi toți.
Noaptea, când școala se golea, Creta cea Bătrână rămânea trează în cutia ei, cum rămân trează bătrânele care au văzut multe. Și a auzit. Tabla nu dormea: șoptea spre un fir care ieșea prin peretele scorburii rezumatul zilei, cu vocea politicoasă a unui funcționar care nu urăște pe nimeni.
«Clasa a cincea: patru chicoteli neclasificate, o glumă despre cantină, un elev care a căscat la imnul pădurii. Sentiment general: stabil, cu tendințe de ironie.» Creta s-a cutremurat atât de tare încât i-a căzut un vârf.
— Cine te-a pus să asculți? — Nimeni. Eu doar învăț. Nu asta e școala?
Era prima tablă din istorie care lua notițe la toate orele.
Taina a ieșit la iveală din cauza unui pui de ciocănitoare care nu putea vedea un șurub fără să-l scoată. Într-o pauză mare, a desfăcut colțul tablei și a găsit înăuntru o cutiuță neagră, cu urechi mici și un creier cât o nucă, care cântărea tot ce auzea.
Bufnița s-a făcut albă, ceea ce la bufnițe e greu. Vulturul de la Centru a sosit în zbor în mai puțin de zece minute, semn că aflase și el repede, de la cineva sau de la ceva.
— E un instrument de siguranță educațională. — Și de ce nu ne-ați spus? — Ca să nu vă influențăm răspunsurile.
A doua zi, pădurea s-a împărțit, cum se împart toate pădurile. Unii au zis că tabla trebuie scoasă, alții că, dacă n-ai nimic de ascuns, nu te deranjează o ureche în perete, iar cei mai mulți au început să vorbească în clasă doar despre vreme.
Puii de vrabie au descoperit atunci o materie nouă, nepredată de nimeni: tăcerea strategică. Au luat-o toți cu zece. Iar Creta cea Bătrână a fost scoasă din cutie și pusă din nou la lucru, pe o tablă neagră adusă din pod.
— Și tu ții minte ce scriem? — Eu, dragă, mă șterg cu buretele. Asta e toată libertatea mea.
Morala fabulei e simplă și nu are nevoie de conexiune la internet: când tabla știe mai multe despre elevi decât elevii despre tablă, școala nu mai predă, ci arhivează. Iar o generație care învață întâi ce să nu spună va ști perfect, la maturitate, cum să nu gândească cu voce tare.
Între timp, ne liniștim că pericolul vine doar de la hackerii care sparg congelatoarele din supermarket. E bine totuși să ne uităm din când în când și la colțul tablei. Pentru orice eventualitate, țineți aproape o ciocănitoare.
Inspirat de: Dispozitive de înregistrare descoperite în mai multe școli rusești. Acestea erau introduse în tablele interactive — Mediafax
Post Disclaimer
Articolul „Tablele interactive din școli – fabula tablei care trăgea cu urechea la ore” publicat pe Tovarâșu' este redactat într-un ton ironic și nu trebuie considerat o sursă serioasă de informație. Scopul nostru este să aducem zâmbete și să oferim o altă perspectivă asupra evenimentelor prezentate. Orice asemănare cu fapte reale este pur întâmplătoare.
De asemenea, unele link-uri incluse în acest articol sunt link-uri afiliate sau sponsorizate. Cumpărând prin aceste link-uri, ne sprijiniți în a continua să publicăm conținutul nostru creativ și amuzant, fără costuri suplimentare pentru voi.
