Despăgubiri pentru creditele cu ROBOR – banca îți dă banii înapoi dacă îi găsești singur

Introducere

Vestea a căzut ca o rouă peste sufletele datornicilor: se pot cere despăgubiri pentru creditele cu ROBOR, cu condiția ca românul să demonstreze că a fost prejudiciat. Adică omul care a plătit ani la rând o rată ce creștea ca aluatul lăsat lângă calorifer are acum ocazia istorică să dovedească, cu acte, că l-a durut. Consiliul Concurenței a constatat practicile, ușa e întredeschisă, iar băncile așteaptă politicoase în prag, cu un formular.

Până aici, totul sună a final fericit de film românesc: întârziat, dar cu muzică. Doar că finalul are o nuanță pe care o cunoaștem din toate filmele noastre. Eroul trebuie să-și aducă singur dovezile, ștampilate, din anii în care încă își ținea hârtiile importante într-o cutie de pantofi.

Arheologia extrasului de cont

Primul pas spre dreptate nu trece prin tribunal, ci prin podul casei. Acolo, între sanie și televizorul cu tub, zac contractele semnate pe vremea când oamenii credeau că dobânda variabilă înseamnă că uneori scade. Familia se mobilizează ca la o săpătură de la Histria.

— Mamă, unde e contractul de credit din 2009? — În dulap, sub rochia de mireasă și scrisorile din armată. Lista de inventar arată, în linii mari, așa:

• Contractul, cu toate anexele pe care nu le-a citit nimeni nici atunci
• Graficul de rambursare, în versiunea originală și în cele unsprezece revizuiri
• Extrasele lunare, inclusiv cele mâncate de șoareci
• O declarație pe proprie răspundere că nervii consumați au fost reali

Pentru prima dată în istorie, un român regretă că a aruncat o hârtie de la bancă.

Cum se cântărește o pagubă?

Să zicem că documentele au fost găsite. Urmează partea delicată: demonstrarea prejudiciului, operațiune care cere calcule pe care nici banca nu le-a făcut de bunăvoie. Omul trebuie să compare ce a plătit cu ce ar fi plătit într-o lume paralelă, una în care indicele nu ar fi fost ajutat să crească.

E un exercițiu de imaginație juridică demn de un roman științifico-fantastic. Debitorul vine cu tabelul, banca vine cu alt tabel, iar expertul vine cu factura. La final, singura cifră pe care o acceptă toată lumea este onorariul.

Banca – victima care îți explică matematica

Băncile, între timp, nu par deloc speriate. Au trecut prin crize, prin taxe și prin furia publică, deci un val de cereri de despăgubire le găsește cu departamentul juridic odihnit și cu cafeaua caldă. Pentru ele, fiecare dosar e doar o rată nouă, încasată în timp, nu în bani.

— Și dacă pierdeți? — Atunci plătim. — Cu dobândă? — Depinde de indice. Cine a citit vreodată fabula furnicii care își număra boabele găurite știe deja cum se termină o asemenea socoteală între cel mic și cel care ține cântarul.

Dreptatea vine tot în rate

Să nu fim nedrepți: e un progres. Ani la rând, românul a primit de la bancă scrisori care începeau cu „Stimate client” și se terminau cu o sumă mai mare. Acum măcar are dreptul să trimită și el una înapoi, cu toate că statul care știe tot despre tine pare să nu fi aflat nimic despre propriii împrumutați decât după un deceniu.

Problema e ritmul. Procesele durează, apelurile se înmulțesc, iar despăgubirea riscă să ajungă la moștenitori, împreună cu contractul din dulap. Ironia supremă ar fi ca banii recuperați să fie depuși, din reflex, într-un nou credit.

Paguba a venit lunar, fără să fie chemată; despăgubirea trebuie căutată cu lanterna.

Concluzie

Rămâne o lecție simplă, pe care sistemul financiar o predă cu răbdare de profesor de țară: banii pleacă automat, prin debit direct, dar se întorc doar manual, prin dosar cu șină. Cine vrea dreptate o primește, în principiu, cu condiția să aibă arhivă, avocat, răbdare și o cutie de pantofi bine păstrată. Restul pot consola gândul că, măcar de data asta, nu li s-a mai schimbat dobânda la speranță.

Inspirat de: Românii care au avut credite cu ROBOR pot cere despăgubiri de la bănci. Ce documente trebuie să pregătească și cum își pot recupera banii — Adevărul