Zgomotul din jurul școlilor din București a fost, în sfârșit, măsurat, ceea ce la noi echivalează cu o jumătate de rezolvare. O echipă de la Universitatea din București a ascultat 46 de școli și a aflat că 30 dintre ele trăiesc peste pragul de 56 de decibeli, iar 14 trec de 70 pe latura dinspre stradă. Autorii, oameni prudenți, recomandă și măsurători profesionale, ca nu cumva cifrele să fie confundate cu un motiv de acțiune.
Cum orice raport românesc merită o traducere pe înțelesul pădurii, am pus faptele într-o fabulă. Personajele sunt inventate, iar asemănarea cu orice minister, primărie sau intersecție centrală este pur acustică.
Într-o școală veche din mijlocul orașului, cu ferestre înalte și tencuială obosită, preda o vrabie învățătoare. Avea glas subțire, cretă bună și douăzeci și opt de puișori în bănci, iar sub geamuri curgea bulevardul, care nu se oprea niciodată, nici măcar de Crăciun. Când vrabia spunea șapte ori opt, tramvaiul răspundea cu un scrâșnet lung, iar puișorii, nefiind proști, rețineau varianta tramvaiului.
— Doamna, de ce mișcați din cioc fără sunet? — Nu mișc fără sunet, dragă, vorbesc peste claxon.
Într-o zi a venit în inspecție bufnița de la minister, cu ochelari groși și un dosar greu cât un ghiozdan de clasa întâi. S-a așezat în ultima bancă, a ascultat zece minute, a notat ceva și a declarat că lecția a fost foarte dinamică. Nu auzise nimic, dar aprecia energia.
Vrabia a încercat să-i explice că energia vine de la betoniera din colț, de la cocoșul-claxon parcat pe trotuar și de la un șantier cu ciocănitori angajate pe trei schimburi. Bufnița a dat din cap cu înțelegere și a scris în procesul-verbal că dascălul reclamă mediul și trebuie urmărit.
— Și ce facem cu zgomotul? — Îl trecem în programă. Se cheamă educație civică aplicată.
Apoi au sosit cercetătorii, două cârtițe de la universitate, cu un aparat mic și cuminte, care a început să clipească roșu încă din curte. Au măsurat la poartă, la ferestre, în pauză și la ora de muzică, unde aparatul a cerut, discret, să fie scos din sală. Verdictul a fost limpede: majoritatea cuiburilor școlare trăiau peste prag, iar cele dinspre stradă aveau un fond sonor de fabrică de capace.
Cârtițele, savante până în vârful ghearelor, au adăugat totuși că ar fi bine să vină cineva cu aparate mai serioase. Primăria a înțeles imediat mesajul: dacă se mai poate măsura o dată, înseamnă că încă nu e cazul să se facă nimic.
Vestea a ajuns la consiliul pădurii, care s-a adunat de urgență într-o sală cu geamuri triple, izolată fonic ca un seif. Acolo, în liniștea desăvârșită a puterii, s-au propus soluții îndrăznețe: căști antifonice pentru puișori, ore mutate noaptea, când bulevardul doarme, și o campanie de conștientizare pe panouri luminoase montate lângă școală, cu sonor. Un consilier visător a cerut chiar table interactive care să traducă lecția în subtitrări.
— Dar dacă reducem traficul? — Și ce ne facem cu alegătorii care claxonează?
Între timp, vrabia și-a adaptat metoda, cum fac mereu dascălii, adică singură și pe banii ei. A învățat puișorii limbajul semnelor, a scris lecțiile cu litere mari pe geam, ca să le citească și șoferii blocați la semafor, și a descoperit că un elev atent poate citi pe buze un capitol întreg de geografie. Ministerul a aflat și a lăudat inițiativa drept bună practică, gata de multiplicat fără niciun ban.
— Doamna, am înțeles tot! — Bravo. Ce-ai înțeles? — Că la anul ne mutăm la țară.
La sfârșitul anului, raportul cârtițelor a fost pus într-un sertar, lângă cel despre igrasie și cel despre toaletele din fundul curții. Bulevardul a rămas pe loc, tramvaiul a continuat să dicteze tabla înmulțirii, iar vrabia a primit o diplomă pentru rezistență vocală, înmânată la o festivitate cu fanfară.
Diploma nu s-a auzit, dar a ieșit frumos în poză.
Morala se aude greu, dar e simplă: un copil care învață lângă un bulevard nu pierde lecția din vina lui, ci din vina celor care îl ascultă doar când apare un studiu. Măsurătorile profesionale vor veni, poate, și vor confirma cu aparatură mai scumpă că zgomotul e zgomot.
Până atunci, școlile din centru rămân cel mai ieftin laborator de fizică din țară, unde decibelii nu se învață din manual, ci se trăiesc de la opt la două.
Post Disclaimer
Articolul „Zgomotul din jurul școlilor – fabula vrabiei care preda peste claxoane” publicat pe Tovarâșu' este redactat într-un ton ironic și nu trebuie considerat o sursă serioasă de informație. Scopul nostru este să aducem zâmbete și să oferim o altă perspectivă asupra evenimentelor prezentate. Orice asemănare cu fapte reale este pur întâmplătoare.
De asemenea, unele link-uri incluse în acest articol sunt link-uri afiliate sau sponsorizate. Cumpărând prin aceste link-uri, ne sprijiniți în a continua să publicăm conținutul nostru creativ și amuzant, fără costuri suplimentare pentru voi.
