Introducere
Există în România o specialitate medicală care nu se predă la nicio facultate: așteptarea pentru RMN. Pacientul o deprinde singur, cu biletul de trimitere în mână și cu calendarul deschis la luna în care speră să mai fie bolnav de același lucru. Investigațiile, spun cei care le-au căutat, vin uneori în câteva zile, alteori în câteva luni, după cum se aliniază planetele și plafoanele.
Între timp, pe masa decidenților stau două proiecte, cuminți, ca doi pacienți care și-au luat număr de ordine. Răspunsul sistemului rămâne același de ani buni, rostit cu seninătatea unui robot telefonic: nu sunt fonduri. Este, probabil, singurul diagnostic din țară pus întotdeauna la timp.
Plafonul – zeul care hotărăște când te doare
Totul începe cu un cuvânt pe care pacientul român îl învață înaintea numelui propriei boli: plafonul. Plafonul nu e un tavan, deși tot deasupra capului atârnă. E suma lunară pe care casa de asigurări o împarte clinicilor, iar în primele zile ale lunii se evaporă mai repede decât un salariu în ziua de chenzină.
— Aveți locuri pentru CT? — Avem, dar nu luna asta. Nici luna viitoare. Sunați pe întâi, la șapte fix, și rugați-vă să nu fie ocupat. Pacientul notează ora cu evlavie, ca pe o slujbă de priveghere, și pune alarma pe telefon chiar lângă cea pentru pastile.
În România, boala are program, dar plafonul are concediu.
Trei drumuri, niciunul drept
Ajuns în fața zidului, bolnavul primește un mic meniu de opțiuni, toate servite reci. Sistemul nu îl obligă la nimic, doar îi lasă libertatea deplină de a alege cum să sufere.
Ultima variantă e cea mai ingenioasă, pentru că transformă lipsa de bani într-o strategie de triaj. Cine nu încape la programare intră pe ușa din spate, pe targă. Iar Urgențele, care ar trebui să se ocupe de infarcturi, ajung să țină și secretariatul ambulatoriului.
- Renunță și speră că simptomul se plictisește și pleacă singur.
- Plătește din buzunar, adică achită a doua oară un serviciu la care contribuie deja lunar.
- Merge la Urgențe și se prezintă drept caz grav, ceea ce, după trei luni de așteptare, chiar poate deveni adevărat.
Ce face o comisie cu două proiecte?
Le privește. Le citește, le comentează, le trimite la avizare, le aduce înapoi pentru o virgulă și le așază frumos pe raft, lângă dosarele altor reforme care au murit de bătrânețe în aceeași sală. Un proiect, ca și un pacient, poate aștepta la nesfârșit, cu deosebirea că el nu se plânge la televizor.
Decidenții au, de altfel, un avantaj față de bolnavi: ei nu au termen de programare. Ședința se poate amâna, analiza se poate aprofunda, iar soluția poate sta în consultare publică până se vindecă publicul de nerăbdare. — Și când se aprobă? — Când se eliberează un loc în buget, ca la RMN.
Medicina preventivă, varianta autohtonă
Peste tot în lume, medicina preventivă înseamnă să descoperi boala înainte să se agraveze. La noi, conceptul a fost adaptat creativ: pacientul previne singur cheltuiala statului, renunțând la investigație. Cozile par mai scurte, cifrele arată impecabil, iar raportul anual poate vorbi liniștit despre eficiență.
Există chiar și o economie ascunsă, pe care niciun contabil n-o trece în tabel. Un CT neefectuat azi devine o internare costisitoare peste un an, dar asta e problema altui plafon, din alt exercițiu bugetar, eventual a altui ministru. Până atunci, omul învață să-și asculte corpul cu atenția unui radiolog fără aparat.
Cel mai ieftin pacient e cel care a obosit să mai sune.
Concluzie
Poate că soluția e mai simplă decât pare: să programăm boala, nu investigația. Fiecare cetățean ar primi la naștere un calendar cu lunile în care are voie să se îmbolnăvească, sincronizat cu plafonul clinicii de cartier. Restul anului, sănătate curată, prin decret.
Până atunci, sala de așteptare rămâne cea mai democratică instituție din țară: îi primește pe toți, nu grăbește pe nimeni și are mereu scaune libere. Doar aparatul e ocupat.
Inspirat de: Timpii de așteptare pentru analize, CT sau RMN, de la câteva zile la câteva luni. „Unii renunță, alții plătesc sau se duc în Urgențe” — Adevărul
Post Disclaimer
Articolul „Așteptarea pentru RMN – sala în care boala trece înaintea programării” publicat pe Tovarâșu' este redactat într-un ton ironic și nu trebuie considerat o sursă serioasă de informație. Scopul nostru este să aducem zâmbete și să oferim o altă perspectivă asupra evenimentelor prezentate. Orice asemănare cu fapte reale este pur întâmplătoare.
De asemenea, unele link-uri incluse în acest articol sunt link-uri afiliate sau sponsorizate. Cumpărând prin aceste link-uri, ne sprijiniți în a continua să publicăm conținutul nostru creativ și amuzant, fără costuri suplimentare pentru voi.
