În Pădurea de Stat, toamna nu vine cu frunze ruginii, ci cu indexarea pensiilor, un ritual vechi cât mușchiul de pe stejari: toată lumea știe că va avea loc, nimeni nu știe cu ce boabe. Aricii bătrâni își scot ochelarii de sub ace, castorii își curăță dinții de birocrație, iar vulpea de la Vistierie își ascute creionul.
Legea era scrisă clar, pe scoarța celui mai bătrân fag: pensiile cresc cât cântă greierele inflației. Problema e că greierele cântă tot anul, iar hambarul se umple doar în discursuri. Anul acesta, însă, pădurea a avut parte de ceva rar: un anunț sincer.
Castorul, păzitorul Hambarului Muncii, s-a urcat într-o dimineață pe buștean, și-a aranjat coada ca pe o eșarfă oficială și a vestit că aricii vor primi exact cât a cântat greierele: șapte virgulă trei boabe la sută. Pădurea a amuțit. Până și ciocănitoarea s-a oprit din raportat.
Apoi castorul a ținut să precizeze, ca un notar care citește clauzele mici, că nu e vorba despre vreo bunătate a lui sau a vizuinii din care face parte. E doar legea, iar legea, se știe, nu votează și nu cere mulțumiri.
— Nu e o promisiune, e legea. Promisiunile le fac alții, pe crengi mai înalte.
Aricii s-au bucurat vreo trei minute, cât durează la ei o bucurie oficială. Pe urmă, cel mai bătrân dintre ei, care își mai amintea că aritmetica bătrânilor a fost corectată de câteva ori prin tribunalul bufnițelor, a ridicat lăbuța și a pus întrebarea interzisă.
Castorul n-a mințit. A luat sacul hambarului, l-a întors pe dos și l-a scuturat solemn, ca la o ceremonie. Au căzut două ghinde, o chitanță și un fir de praf care, la o adică, se putea trece în buget drept rezervă strategică.
— Și boabele? — Boabele nu ajung. Dar legea ajunge pentru toată lumea.
Aici a intrat în scenă vulpea de la Vistierie, cu ochelari de austeritate și o cizmă pe deficit. A socotit pe un ciot, a tăiat, a adunat, a mai tăiat o dată și a venit cu o soluție de geniu administrativ: să fie indexată legea, nu pensia.
Ideea a plăcut enorm. Legea indexată ar avea mai multe paragrafe, mai multe alineate și, eventual, un capitol nou despre răbdare, totul fără să coste nici măcar o alună. Aricii ar primi astfel o creștere de text de șapte virgulă trei la sută, tipărită pe frunze de mesteacăn.
— Și ce mâncăm? — Citiți. Citind, timpul trece mai repede până la anul.
Pădurea a descoperit că hârtia e singura resursă care nu se scumpește.
Între timp, greierele inflației nu se oprea din cântat, ba chiar trecuse la un registru mai înalt. Ghinda se scumpise, mușchiul pentru așternut costa cât un cuib la munte, iar veverițele de la bancă anunțau că ratele s-ar putea ieftini abia peste un an, cel mai devreme, după după-amiaza de după iarna următoare. Pe scurt, după un an de scumpiri și dări mărite, aricii socoteau fiecare bob ca pe o relicvă.
Unul dintre ei își făcuse chiar un tabel: în stânga ce i se promite, în dreapta ce primește. Coloana din dreapta era atât de goală încât o folosea iarna drept izolație.
— Cât costă o ghindă azi? — Depinde dacă o plătești cu boabe sau cu speranță.
În final, Hambarul Muncii a emis decretul: indexarea va fi aplicată integral și la timp, cu precizarea că sumele vor fi achitate în funcție de cât se va găsi pe fundul sacului. Aricii au primit fiecare câte o frunză ștampilată, pe care scria mare: «Respectăm legea».
Castorul a fost felicitat pentru sinceritate, vulpea pentru prudență, iar greierele, nestingherit de nimeni, a fost avansat solist principal. Doar aricii au rămas cu ce aveau dinainte, plus o frunză.
Frunza, măcar, nu a fost impozitată. Încă.
Morala fabulei e simplă și foarte economică: în Pădurea de Stat, legea se respectă întotdeauna, doar că nu e obligatoriu să și hrănească. Poți să faci totul corect, să citezi fagul, să anunți procentul la virgulă, și să ajungi tot la un sac scuturat în fața unor arici care știu deja povestea. Iar dacă ți se pare cunoscută, e pentru că pădurea care a mai promis hambare pline nu și-a schimbat niciodată anotimpul preferat: toamna promisiunilor, urmată de iarna socotelilor.
Inspirat de: Cu cât propune Ministerul Muncii indexarea pensiilor. Florin Manole: „Sigur că nu sunt suficienţi bani” — Digi24; Când ar putea veni o perioadă mai ușoară pentru români, după un an de scumpiri și taxe mai mari — Adevărul
Post Disclaimer
Articolul „Indexarea pensiilor – fabula castorului care respecta legea cu sacul gol” publicat pe Tovarâșu' este redactat într-un ton ironic și nu trebuie considerat o sursă serioasă de informație. Scopul nostru este să aducem zâmbete și să oferim o altă perspectivă asupra evenimentelor prezentate. Orice asemănare cu fapte reale este pur întâmplătoare.
De asemenea, unele link-uri incluse în acest articol sunt link-uri afiliate sau sponsorizate. Cumpărând prin aceste link-uri, ne sprijiniți în a continua să publicăm conținutul nostru creativ și amuzant, fără costuri suplimentare pentru voi.
