Introducere
Contractul cu Rheinmetall a fost semnat cu solemnitatea cu care se taie panglica la un sens giratoriu: zâmbete, pixuri grele, fotografi aplecați de spate. Guvernul a anunțat că modernizăm fabrica de pulberi de la Victoria, primul pas din programul european SAFE, iar țara a respirat ușurată că măcar ceva din industria noastră va face zgomot. Apoi au apărut, potrivit presei, clauzele.
Clauzele sunt partea din contract pe care n-o citește nimeni la ceremonie, pentru că e scrisă mărunt și nu iese bine în poze. Ele au sosit la pachet cu niște diferențe de finanțare de ordinul zecilor de milioane de euro, adică exact genul de sumă pe care statul român o găsește întotdeauna, dar numai după ce a semnat. Să le luăm pe rând, cu calmul unui artificier care și-a uitat ochelarii acasă.
Pulberea – produsul pe care îl aveam deja
Fabrica de la Victoria produce pulberi de pe vremea când contractele se semnau cu stiloul chimic și se negociau cu țuică. Ideea modernizării nu e rea, fiindcă o armată fără muniție e doar un club de drumeții cu uniformă. Problema începe atunci când cineva întreabă cine a negociat și cât de bine.
La masa tratativelor, de o parte stau juriști germani cu dosare indexate pe culori. De cealaltă parte, un funcționar român care a primit documentul vineri la ora patru, cu mențiunea „urgent, se semnează luni”. Dialogul se scrie singur: — Aveți observații la articolul 14? — Avem ședință la 15.
Unde se plimbă zecile de milioane?
Diferențele de finanțare au un talent rar: nu dispar niciodată, doar se mută. Ce nu plătește partenerul la semnare plătește contribuabilul la recepție, iar ce nu plătește contribuabilul azi va plăti nepotul lui, prin dobândă. E o pulbere financiară care nu explodează, ci se depune încet pe facturi.
Într-o țară care se împrumută cu entuziasm de pe piețe ca să-și achite salariile, câteva zeci de milioane par mărunțiș. Exact aici e capcana. Nimeni nu se ceartă pentru o monedă de cincizeci de bani, dar dacă o înmulțești cu fiecare contract semnat în grabă, obții bugetul unui minister întreg.
Banii nu se pierd, doar își schimbă domiciliul fără să anunțe.
Clauza dezavantajoasă – specialitatea casei
Despre clauzele dezavantajoase, statul român are o experiență pe care alții o numesc ghinion, iar noi o numim tradiție. Am semnat autostrăzi care se construiesc după calendarul iulian, spitale care au rămas machete și programe europene care au stat pe tușă. Contractul cu Rheinmetall nu inventează nimic, doar continuă o școală.
Când un document e criticat, guvernul răspunde invariabil că e cel mai bun contract posibil în condițiile date. Condițiile date sunt, de obicei, chiar cei care l-au negociat. Iar dacă privim tradiția contractelor românești în general, catalogul de modele e generos:
- Termenele sunt ferme pentru stat și orientative pentru partener.
- Penalitățile se calculează în lei, avansurile în euro.
- Anexa care schimbă totul apare după semnătură, ca desertul după ce ai plătit nota.
- Renegocierea e posibilă, dar tot cu cei care au câștigat prima rundă.
Securitatea națională, cu bon fiscal
Orice obiecție la un contract de apărare se lovește de un zid elegant: e vorba de securitatea națională, nu ne tocmim ca la piață. Argumentul e nobil și are un singur defect, acela că tocmai la piață oamenii își verifică restul. Bunica ce cumpără roșii are mai multă disciplină contractuală decât unele ministere. — De ce plătim mai mult? — Pentru siguranță. — Siguranța cui? — A semnăturii, evident.
Programul SAFE a fost gândit ca o umbrelă europeană pentru industria de apărare. Ar fi păcat ca la noi să devină doar o umbrelă sub care se adăpostesc clauzele de ploaie. Pentru că, spre deosebire de rachete, contractele proaste au o rază de acțiune nelimitată în timp.
Inamicul poate aștepta, anexa nu.
Concluzie
Rămâne speranța că fabrica de la Victoria va produce, până la urmă, pulbere bună și multă. Ar fi o ironie frumoasă ca singurul lucru care nu explodează în toată povestea să fie chiar produsul. Restul, adică diferențele și clauzele, va detona cuminte peste câțiva ani, într-un raport de audit, când semnatarii vor fi deja în alt minister. Până atunci, ascultați cu atenție: liniștea de la Victoria nu e pace, e doar un fitil foarte lung.
Inspirat de: Primul contract semnat de Guvernul Bolojan cu Rheinmetall: Clauze dezavantajoase și diferențe de zeci de milioane de euro la finanțare — Antena 3 CNN
Post Disclaimer
Articolul „Contractul cu Rheinmetall – pulberea care face bum doar în buget” publicat pe Tovarâșu' este redactat într-un ton ironic și nu trebuie considerat o sursă serioasă de informație. Scopul nostru este să aducem zâmbete și să oferim o altă perspectivă asupra evenimentelor prezentate. Orice asemănare cu fapte reale este pur întâmplătoare.
De asemenea, unele link-uri incluse în acest articol sunt link-uri afiliate sau sponsorizate. Cumpărând prin aceste link-uri, ne sprijiniți în a continua să publicăm conținutul nostru creativ și amuzant, fără costuri suplimentare pentru voi.
