Într-o pădure în care adunarea animalelor se ține de câteva ori pe săptămână, sub un stejar împânzit de microfoane, povestea despre deputatul la manichiură ar fi rămas un zvon de vizuină, dacă n-ar fi apărut fotografiile. Gazetele pădurii au arătat, cu poze, un ales tolănit la salon tocmai în ceasul în care scaunul lui din adunare se răcea politicos, ca un musafir care nu mai vine.
Ce urmează e o fabulă, cu animale, cu morală și cu un ceas fermecat. Orice asemănare cu realitatea e vina realității, care a început să scrie mai repede decât satiricii și, mai grav, fără să-și ceară scuze.
Cocoșul se trezise devreme, cum îi stă bine unui fost purtător de cuvânt al ogrăzii, obișnuit să anunțe dimineața înaintea soarelui. Și-a netezit penele, și-a încercat glasul în fața oglinzii din băltoacă și, privindu-și ghearele, a încremenit. Erau tocite, zgâriate, aproape ale unui alegător de rând.
Un ales cu gheare de alegător? Asta nu se putea. Adunarea mai putea aștepta, că adunarea așteaptă oricum de zeci de ani, dar demnitatea nu.
— Cu gheare tocite nu poți semna nimic important. — Și ce semnați azi? — Prezența, dacă apuc.
Salonul vulpii era la două poieni de stejarul adunării, destul de aproape cât să auzi clopoțelul de vot și destul de departe cât să-l ignori cu eleganță. Vulpea l-a primit cu zâmbetul cuiva care știe că legile se fac greu, dar programările se fac repede. A pus apa la încălzit, a scos pilele și a întins un prosop alb, ca pe o moțiune de încredere.
Afară, iepurii cărau la stejar dosare, plângeri și o petiție despre gropile din cărarea spre izvor. Înăuntru, ghearele cocoșului deveneau, încet, cele mai bine îngrijite gheare din tot bugetul pădurii.
— Lac transparent sau mat, domnule ales? — Ceva discret, să nu se vadă din plen.
Numai că pe creanga de vizavi stătea coțofana, gazetara pădurii, care nu fură linguri, ci imagini. A fotografiat totul cu răbdarea unui funcționar la ghișeu: laba întinsă, pila, prosopul, mulțumirea. A doua zi, foaia ei atârna pe toți copacii, iar iepurii, care plătesc fiecare semință din hambarul adunării, s-au oprit din cărat ca să citească.
Pentru o clipă, în pădure s-a lăsat o liniște rară, genul de liniște pe care ar invidia-o chiar și adunarea care votează uneori cu găleata. Apoi a început scârțâitul explicațiilor.
— Ăsta e cocoșul nostru? — Al nostru, dar cu ghearele lui.
Cocoșul n-a negat nimic, pentru că negarea e pentru amatori. A ales varianta mai fină: timpul. A urcat pe gard și a cântat limpede că fusese la salon înainte de plen, nu în timpul lui, ca și cum ceasul adunării ar fi o pisică pe care o poți mângâia până se întoarce cu burta în sus.
Bufnița, care ține de ani buni condica de prezență, și-a frecat ochii mari și a scos clepsidra. Nisipul curgea, ca de obicei, în jos. Doar explicația curgea în sus.
— Înainte de plen, adică? — Adică plenul a început abia după ce am terminat eu.
În pădurea noastră, ora exactă se stabilește prin comunicat.
Ceilalți aleși au tăcut solidar, cu ghearele ascunse prudent sub aripi. Unii s-au gândit, probabil, că oricând își pot muta cuibul în altă tabără, cum fac aleșii care își schimbă cuibul toamna, fără să mai întrebe pădurea. Alții au propus o comisie care să stabilească, științific, unde se termină dimineața și unde începe datoria.
Iepurii au mers acasă cu petiția despre gropi încă nesemnată. Măcar acum știau sigur că, atunci când va fi semnată, va fi cu o gheară impecabilă.
— Și gropile? — Rămân pe ordinea de zi. Ordinea de zi rămâne la salon.
Morala e simplă și, ca orice morală din pădure, nu va fi votată: un ales poate lipsi de la locul faptei, dar niciodată de la locul explicației. Iar când ceasul nu-ți dă dreptate, nu schimba programul, schimbă ceasul.
Până la următoarea ședință, cocoșul cântă iar dimineața, mai luminos ca oricând. Ghearele îi strălucesc atât de tare încât, dacă privești cu atenție, vezi în ele reflectat scaunul gol.
Inspirat de: Ionuț Stroe reacționează la dezvăluirea Gândul: „Un deputat PNL a chiulit de la Parlament ca să meargă la manichiură”. Explicațiile parlamentarului: „Am fost înainte de plen” — Gândul
Post Disclaimer
Articolul „Deputatul la manichiură – fabula cocoșului cu ghearele lustruite înainte de plen” publicat pe Tovarâșu' este redactat într-un ton ironic și nu trebuie considerat o sursă serioasă de informație. Scopul nostru este să aducem zâmbete și să oferim o altă perspectivă asupra evenimentelor prezentate. Orice asemănare cu fapte reale este pur întâmplătoare.
De asemenea, unele link-uri incluse în acest articol sunt link-uri afiliate sau sponsorizate. Cumpărând prin aceste link-uri, ne sprijiniți în a continua să publicăm conținutul nostru creativ și amuzant, fără costuri suplimentare pentru voi.
