Introducere
Există în România o categorie profesională care apără pe oricine, mai puțin propriul portofel: avocații din oficiu. Ei vin la secție la trei noaptea, citesc dosarul pe genunchi și îi explică unui suspect speriat că are dreptul să tacă. Statul, la rândul lui, și-a însușit atât de bine acest drept, încât a tăcut luni întregi când a venit vorba de onorarii.
Acum, vestea cea mare: ministerul a găsit la rectificare vreo 87 de milioane de lei și a promis solemn că banii vor ajunge. Promisiunea a fost primită prin barouri cu emoția cu care primești o felicitare de la o rudă care îți datorează bani din 2019. Frumos gest. Rămâne de văzut când trece poștașul.
Apărarea gratuită – gratuită mai ales pentru stat
Principiul e nobil și scris cu litere mari în Constituție: nimeni nu rămâne fără apărare doar pentru că n-are bani. Ce nu scrie nicăieri, dar se aplică cu o rigoare de ceas elvețian, este că nici avocatul nu trebuie să aibă bani, ca să fie solidar cu clientul.
Așa s-a născut un sistem perfect echilibrat. Inculpatul nu plătește, statul nu plătește, iar avocatul plătește benzina până la arest, parcarea de lângă tribunal și cafeaua băută în holul unde așteaptă trei ore un termen amânat. Nimeni nu poate spune că justiția nu e egală pentru toți: toată lumea iese în pierdere, cu o singură excepție contabilă.
Dreptul la apărare e garantat; dreptul la factură achitată e încă în dezbatere.
Rectificarea – colacul aruncat după ce înotătorul a ajuns la mal
Rectificarea bugetară este, la noi, un fel de cotrobăială prin buzunarele hainei de iarnă. Scoți un bilet de tramvai, o chitanță, o bomboană lipită de căptușeală și, uneori, câteva zeci de milioane uitate. Bucuria e reală, chiar dacă vine în noiembrie pentru cheltuieli din primăvară.
Doar că între anunțul de la tribună și ordinul de plată se întinde un deșert administrativ. Acolo trăiesc vize, semnături, ștampile și un funcționar care tocmai a plecat în concediu. În vreme ce lefurile celor care semnează bugetul trec prin sistem ca prin unt, onorariul avocatului trebuie să-și facă singur drum, cu harta desenată de mână.
Cum supraviețuiește un creditor al statului?
Avocatul din oficiu a dezvoltat, în timp, strategii demne de un manual de supraviețuire montană. Nu mai pune bani deoparte, pune speranțe, care au avantajul că nu sunt impozitate. Când banca îi cere rata, îi explică liniștit că are de încasat de la cel mai solvabil client din țară, care doar întârzie puțin.
— Și când vă plătește? — Cu siguranță înainte de prescripție. Dialogul s-a repetat atât de des, încât unii au început să-și trimită propriile somații către minister, cu speranța că vreun judecătorul care corectează aritmetica statului le va da și lor dreptate. Între timp, viața merge înainte după câteva reguli simple:
- Nu accepți dosare care cer deplasare peste limita plinului de benzină.
- Păstrezi fiecare bon, pentru eventuala biografie.
- Îți explici copilului că tata lucrează pe credit pentru republică.
- Nu te superi: superarea nu se decontează.
Justiția oarbă, contabilitatea și mai oarbă
Statuia justiției are legată la ochi o eșarfă, ca să nu facă diferențe între oameni. Contabilitatea statului a preluat ideea și a mers mai departe: nu face diferența între o datorie și o amintire vagă. Ambele stau în același sertar, sub același teanc de dosare, până când o rectificare le scoate la lumină.
Paradoxul e savuros. Același stat care îți calculează la leu penalitățile pentru o zi de întârziere la impozit consideră că o întârziere de câteva luni față de avocații pe care îi folosește este doar o chestiune de ritm. Ritm care, curios, încetinește exact când banii ar trebui să iasă, nu să intre.
Când datorezi tu, e evaziune; când datorează statul, e calendar.
Concluzie
Să fim drepți: anunțul plății e o veste bună, iar oamenii care țin pe umeri apărarea celor săraci merită fiecare leu promis. Doar că o democrație nu se măsoară prin cât de frumos garantează un drept, ci prin cât de des își amintește să-l plătească. Până data viitoare, avocații din barouri vor continua să apere pe toată lumea, inclusiv reputația unui stat care, dacă ar fi el însuși inculpat pentru restanțe, ar avea neapărat nevoie de un avocat din oficiu.
Inspirat de: Ministrul Justiției anunță plata restanțelor către avocații din oficiu. Radu Marinescu: „Își vor primi banii” — Știrile ProTV
Post Disclaimer
Articolul „Avocații din oficiu – dreptul la apărare plătit cu întârziere” publicat pe Tovarâșu' este redactat într-un ton ironic și nu trebuie considerat o sursă serioasă de informație. Scopul nostru este să aducem zâmbete și să oferim o altă perspectivă asupra evenimentelor prezentate. Orice asemănare cu fapte reale este pur întâmplătoare.
De asemenea, unele link-uri incluse în acest articol sunt link-uri afiliate sau sponsorizate. Cumpărând prin aceste link-uri, ne sprijiniți în a continua să publicăm conținutul nostru creativ și amuzant, fără costuri suplimentare pentru voi.
