Sabotajul de la Carfil – fermitatea livrată la pachet cu comunicatul

Introducere

Sabotajul de la Carfil a produs în România un fenomen aproape mai rar decât un drum terminat la timp: unanimitatea. Un incendiu izbucnit în septembrie pe o platformă industrială din Brașov a primit în octombrie explicația oficială, o rețea coordonată din Rusia, iar în câteva ore statul a scos din dulap cel mai prețios bun național. Fermitatea. Președintele condamnă cu fermitate, premierul declară atacurile inacceptabile, iar instituțiile anunță că totul a fost destructurat, în timp ce în aer plutea încă un miros amestecat de fum și toner proaspăt.

Până aici, nimic de reproșat. O țară atacată trebuie să spună că e atacată, iar faptul că serviciile au pus mâna pe cineva e, sincer, o veste bună. Dar satira nu se hrănește cu vești bune, ci cu felul în care sunt ambalate. Și ambalajul, la noi, are întotdeauna mai multe straturi decât conținutul.

Fermitatea – muniția pe care n-o importăm

Ucraina cere aliaților rachete interceptoare, Europa numără ce i-a rămas prin depozite, iar România poate privi lumea în ochi cu o singură certitudine: la fermitate suntem autosuficienți. O producem local, în cantități industriale, fără licență străină și fără întârzieri la livrare. Fiecare instituție are propriul stoc, iar în zilele grele îl golește generos pe rețelele de socializare.

Undeva, într-un birou cu jaluzele trase, doi funcționari fac inventarul.

— Câtă fermitate mai avem în depozit?

— Destulă pentru încă trei comunicate și o conferință de presă. Dacă mai ard două hale, trecem pe hotărâre.

— Și pe fapte?

— Faptele sunt la licitație.

Singura industrie de apărare care n-a luat foc niciodată e cea a declarațiilor.

Trei oameni și o brichetă geopolitică

Conform anchetatorilor, rețeaua i-ar cuprinde pe doi bieloruși și un ucrainean, acuzați că lucrau pentru Moscova. Aici romanul de spionaj suferă o mică dezamăgire. Ne-am imaginat agenți cu ochelari fumurii, valize cu cifru și sateliți rotiți spre Carpați, și primim în schimb ceva ce seamănă mai degrabă cu o echipă de subcontractori recrutați la colț de internet.

Războiul hibrid, s-ar zice, a ajuns și el la outsourcing. Marea putere nu mai trimite tancuri, trimite un anunț de angajare cu program flexibil și plată pe bucată. E, dacă stai să te gândești, cea mai capitalistă invenție a unui regim care se laudă că urăște Occidentul. Pe la Kremlin cu siguranță se discută deja despre eficiența costurilor, mult mai mult decât despre ideologie.

Dar cine credea că erau incidente izolate?

Mesajul oficial insistă că nu e vorba de incidente izolate, ci de o campanie premeditată. Românul de la bloc ascultă politicos și dă din umeri, pentru că el bănuia asta de mult, cam de la prima pană de curent din scara lui. Diferența e că acum suspiciunea lui are ștampilă, număr de înregistrare și, important, un comunicat cu diacritice.

Președintele a mai observat că astfel de episoade arată cât de des sunt folosite rețelele sociale de entități ostile. Informația a fost primită cu emoție de milioane de utilizatori care tocmai dădeau share la un clip despre cum se suflă varza la murat. Ca să fim pregătiți, iată un mic ghid civic, provizoriu:

• Dacă un necunoscut îți oferă bani ca să aprinzi ceva lângă o fabrică de armament, nu e o ofertă de job remote.
• Dacă recrutorul semnează cu un nume de mesteacăn și un emoji cu urs, mai gândește-te.
• Dacă totuși ai acceptat, măcar nu posta selfie-ul de la fața locului.

Ce urmează după ce se risipește fumul

Acum vine partea cu adevărat grea, cea de după comunicate. Infrastructura critică va trebui păzită, iar imaginea care ne vine în minte e cea clasică: o poartă ruginită, un paznic cu termos și un câine care latră doar la poștaș. Probabil se vor cumpăra camere, se vor scrie proceduri și se va înființa un grup de lucru, care va genera la rândul lui un raport despre necesitatea unui alt grup de lucru.

Între timp, la Moscova se trage linia. Un regim care, așa cum am mai scris, a rămas fără pereche la tango își caută parteneri de dans printre incendiatori cu tarif redus. Iar noi îi răspundem cu ce avem mai bun: vigilență pe hârtie și fermitate pe ecran, două arme care, recunoaștem, nu se aprind ușor.

Paznicul rămâne cu termosul, dar acum termosul are clasificare secretă.

Concluzie

Sabotajul din Brașov e un lucru serios, iar prinderea celor acuzați e un merit real. Tocmai de aceea merită mai mult decât o întrecere în adjective, în care fiecare instituție pare să concureze pentru titlul de cea mai fermă voce a săptămânii. Fermitatea adevărată nu se măsoară în postări, ci în hale care nu mai iau foc.

Până atunci, ne rămâne consolarea că, în timp ce alții negociază pacea la fotografie, noi o apărăm la comunicat. Și comunicatele, din fericire, nu ard.

Inspirat de: Nicușor Dan, reacție după sabotajul rusesc la fabrica de armament din Brașov: Statul român va acționa ferm pentru a-și proteja cetățenii și infrastructura critică / Demonstrează încă o dată cât de frecvent sunt folosite rețelele sociale de entități ostile — G4Media; Premierul Luca Niculescu condamnă acțiunile de sabotaj ale Rusiei în România: „Astfel de atacuri sunt inacceptabile” — Digi24; Reacția lui Nicușor Dan după ce DIICOT și SRI au destructurat o rețea de sabotaj coordonată de Rusia după incendiul de lângă fabrica de arme Carfil din Brașov — Libertatea