Redenumirea stațiunii Balvanyos – patriotismul care se măsoară în diacritice

Introducere

Redenumirea stațiunii Balvanyos a devenit, peste noapte, cea mai urgentă problemă a unei țări care, altfel, le-a rezolvat pe toate: spitalele miros a lavandă, autostrăzile se termină înainte de termen, iar facturile vin însoțite de scuze. Un grup de senatori a depus un proiect de lege prin care stațiunea din Covasna ar urma să se numească Bălvăniș, adică aproape la fel, dar cu o căciulă tricoloră pusă pe diacritice.

Oficial, e vorba de corectitudine toponimică. Neoficial, e vorba de un lucru mai vechi decât apele minerale de acolo: plăcerea de a câștiga un război fără să pleci de acasă, doar schimbând o plăcuță. Iar plăcuțele, se știe, nu ripostează.

Bălvăniș – numele care vine cu certificat de naționalitate

Ideea are o eleganță aproape matematică. Dacă un loc sună străin, îl faci să sune autohton, iar realitatea se va adapta din mers: izvoarele vor bolborosi în grai local, brazii vor sta drepți la imn, iar turistul care cere o cameră va fi întrebat mai întâi pe ce silabă pune accentul.

Rămâne doar problema celor care locuiesc acolo de câteva sute de ani și care, nepoliticos, au folosit numele vechi fără să ceară aviz. Dar pentru asta există legislativul. — Și dacă oamenii nu se obișnuiesc? — Se obișnuiesc. S-au obișnuit și cu prețul la motorină.

Ce a scăpat chiar și Epoca de Aur?

Cel mai incomod argument a venit din tabăra adversă, unde liderul UDMR a observat că numele nu l-a deranjat nici măcar pe Ceaușescu. Comparația doare, pentru că vine cu o ierarhie neașteptată: un regim care a redenumit tot ce prindea, de la orașe la cartiere, a trecut pe lângă Balvanyos ca pe lângă un vecin de bloc cu care n-ai chef de vorbă.

Să fii mai zelos decât un dictator la capitolul plăcuțe e o performanță care merită consemnată. Poate că Epoca de Aur a avut alte priorități, cum ar fi cotele la cartofi. Azi, slavă cerului, cartofii sunt rezolvați, așa că se poate lucra liniștit pe consoane.

Unde tovarășul a văzut o stațiune, urmașii văd un front.

Turismul, oaspetele pe care nu l-a întrebat nimeni

Până aici, totul e simbol. Dar simbolurile au obiceiul prost de a costa bani, iar fiecare redenumire aduce după ea un mic cortegiu administrativ pe care nimeni nu îl trece în expunerea de motive.

O țară care se chinuie de ani buni cu promovarea turistică reușește astfel să-și încurce singură una dintre puținele destinații care aveau deja clienți. Ce e drept, e tot un fel de marketing: nimic nu atrage atenția ca un scandal pe o literă.

• Plăcuțe noi la intrare, cu panglică tăiată și discurs oficial.
• Hărți retipărite, broșuri reimprimate, site-uri actualizate cam peste cinci ani.
• Turiști străini care caută Balvanyos pe GPS și ajung, firește, nicăieri.
• Un nou proiect de lege, peste un mandat, care să o redenumească înapoi.

Fabrica de indignare cu program prelungit

Adevărata frumusețe a proiectului nu stă în nume, ci în ecou. O propunere ca asta produce indignare de o parte, mândrie de cealaltă și câteva zile de emisiuni în care oameni serioși discută etimologia unui pârâu. Toată lumea iese câștigată, mai puțin pârâul.

Și, cum s-a văzut și la comasarea comunelor făcută cu rigla, harta României rămâne caietul de exerciții preferat al legiuitorului. Azi schimbăm un nume, mâine mutăm o graniță de comună, poimâine poate redenumim și munții, ca să nu mai facă umbră ambițiilor. — Și Carpații? — Deocamdată rămân. Sunt pe lista de așteptare.

Concluzie

Poate că într-o zi Bălvăniș va fi realitate, cu plăcuță nouă și ape minerale la fel de bune, pentru că izvoarele nu citesc Monitorul Oficial. Oamenii din zonă vor continua să-i spună cum i-au spus mereu, cu aceeași încăpățânare cu care unii legiuitori cred că identitatea unei țări se apără la ghișeul de toponimie. Între timp, drumul până acolo are aceleași gropi, indiferent cum se pronunță destinația.

Inspirat de: Kelemen Hunor, despre propunerea AUR de modificare a numelui localității Balvanyos din Covasna: „Nici măcar pe Ceaușescu nu l-a deranjat” — Libertatea