Criza constituțională din Polonia – fabula bufniței suspendate de pe ramura legii

Există țări în care legea se interpretează, țări în care se ocolește și, mai nou, țări în care se ia cu asalt pe ușa din față, sub privirile poliției. Criza constituțională din Polonia a arătat Europei că o curte supremă poate semăna cu o cetate medievală: toată lumea jură că o apără, dar fiecare vrea s-o apere din interior, cu cheile în buzunarul propriu.

Pentru că nu punem vorbe în gura oamenilor reali, am mutat povestea în pădure. Acolo animalele au și ele o constituție, scrisă pe scoarța unui stejar bătrân, și o bufniță care o citește cu voce tare. Orice asemănare cu o câmpie de la nord de Carpați este, desigur, pur meteorologică.

În Pădurea de Câmpie trăia o bufniță bătrână, urcată cândva pe ramura cea mai înaltă a Stejarului Legii de o haită de mistreți conservatori care stăpâniseră pădurea ani buni. Mistreții plecaseră între timp de la putere, dar bufnița rămăsese, cu ochii mari și cu ștampila la gât. Noul stăpân al pădurii, un urs solid, venit cu promisiunea că va face curat în scorburi, se uita la ea în fiecare dimineață ca la o factură neplătită.

— Bufnița asta nu e legitimă, mormăi ursul. — Dar cine a pus-o acolo? Întrebă un iepure. — Tocmai, cine a pus-o.

Într-o vineri, ursul a trimis la stejar o hârtie frumos ștampilată: bufnița e suspendată, ramura se eliberează, iar până la noi ordine Constituția va fi citită de cine nimerește. Ursul a numit asta restabilirea ordinii. Mistreții, de pe margine, au numit-o lovitură de copită. Ambele tabere urau la fel de mult lupul de la răsărit, ceea ce le lăsa destul timp să se urască între ele.

La rădăcina stejarului s-au strâns imediat veverițe cu pancarte, castori cu megafoane și câțiva arici care nu știau exact de partea cui sunt, dar aveau țepii deja ridicați. Au sosit și jderii de la paza pădurii, cu scuturi din coajă de nucă, să explice tuturor că ordinea se menține cel mai bine prin îmbrânceală.

— Pe cine apărați? Strigă o veveriță. — Stejarul, răspunse un jder. — De cine? — Încă n-am primit ordinul.

Barza care păzea pecetea pădurii era plecată în Africa, într-o vizită oficială, cum fac berzele de altfel în fiecare toamnă. Auzind de scandal, a făcut ceva nemaivăzut în istoria păsărilor migratoare: a întors din drum, cu aripile înghețate și cu programul de vizite rămas în Senegal. Ajunsă acasă, a încercat să intre în scorbura curții, dar la ușă era înghesuială ca la reduceri, așa că și-a făcut loc cu ciocul.

— Lăsați-mă, sunt barza! — Toți zic asta, doamnă. Aveți legitimație de la urs sau de la mistreți?

Era prima barză care se întorcea din Africa nu cu un copil, ci cu o criză.

Cel mai demn gest l-a făcut un pițigoi, ambasadorul pădurii la vecinii din sud, care stătea liniștit într-un tei din București și ciugulea covrigi diplomatici. Când a aflat ce se petrece la stejar, a strâns frumos penele, a anunțat barza și pe cel care ținea relațiile cu alte păduri, apoi și-a dat demisia. A plecat cu fruntea sus și fără niciun covrig în buzunar, ceea ce, pentru un diplomat, e aproape eroism.

— Nu mai găsesc nicio cale să rămân, a ciripit. — Ați încercat măcar? — Am încercat să nu văd. N-a mers.

Și, fiindcă nicio dramă europeană nu e completă fără un turist politic, peste munți a sosit în zbor un cocoș de-al nostru, cu creasta ridicată și un steag în cioc. N-a citit nimic de pe scoarța stejarului, n-a întrebat cine pe cine a suspendat, dar s-a cocoțat pe gard și a cântat despre libertate, cu aerul cuiva care găsise în sfârșit o curte unde să-l audă și alți vecini.

— Libertate pentru pădure! — Pentru care parte a pădurii? — Pentru cea cu camerele.

Spre seară, barza a chemat toate animalele la o masă rotundă, cioplită dintr-un buștean, ca să găsească o ieșire. Ursul a venit cu hârtia lui ștampilată, mistreții cu hârtia lor ștampilată, iar bufnița a urmărit totul de pe o creangă mai joasă, singura pe care n-o revendica nimeni. Dezbaterea a ținut până la miezul nopții și a produs un singur consens: toți apără Constituția, doar că o trag de capete diferite.

Stejarul, între timp, a cerut azil într-o pădure mai liniștită.

Morala e simplă și, din păcate, internațională: o curte constituțională nu se repară schimbând bufnița cu forța, cum nu se vindecă o pădure tăind copacul pe care stă cineva antipatic. Cine ia scaunul în numele legii lasă moștenire un precedent, iar precedentele au obiceiul prost să fie folosite de următorul urs.

Noi privim de la distanță, cu un amestec de compasiune și recunoaștere. Pe la noi, alianțele se fac și se desfac la masă, iar instituțiile rămân în picioare mai mult din oboseală decât din principiu. Ar fi totuși bine să nu credem că furtuna de la nord e doar o prognoză pentru alții.

Inspirat de: Criză constituțională în Polonia / Proteste violente și intervenția poliției după suspendarea șefului Curții Constituționale de către guvernul Tusk / Apare și George Simion: ”Libertate pentru Polonia!” — G4Media; Criză politică în Polonia. Ambasadorul polonez la Bucureşti a demisionat: "Nu mai văd nicio posibilitate să continui" — Antena 3 CNN; Criză politică majoră în Polonia. Nawrocki a întors avionul din drum şi a convocat discuţii urgente — Observator; BBC: Ce se întâmplă în Polonia: o „lovitură de stat” sau „restabilirea statului de drept”? Conflictul dintre actuala putere și opoziția conservatoare capătă amploare: ambele tabere sunt antirusești — Gândul