Dobânda bancară și inflația – fabula furnicii care își număra boabele găurite

În pădurea noastră, unde toată lumea are un cont și aproape nimeni nu mai are boabe, s-a iscat o ceartă veche de când cu primul hambar: e voie să pui alături dobânda bancară și inflația sau e o impolitețe față de știința economică? Disputa a ajuns până la redacțiile serioase, unde s-a explicat cu răbdare că o asemenea comparație, făcută de un om simplu, poate fi de-a dreptul neinspirată.

Ca să nu rămână totul la nivel de teorie, am mers la sursă, adică în pădure, unde o furnică harnică, un bursuc cu ochelari, o bufniță cu diplomă și o gărgăriță fără niciun titlu academic trăiesc exact problema asta, în fiecare toamnă, cu boabe adevărate.

Furnica muncise toată vara și adunase o sută de boabe frumoase, rotunde, de care era mândră ca de o diplomă. Nu voia să le țină sub saltea, fiindcă auzise că saltelele sunt pentru oameni needucați financiar, așa că le-a dus la bursucul care deschisese, lângă stejarul cel mare, un hambar cu firmă luminoasă și dobândă afișată pe tablă.

— Cât îmi dați pentru o sută de boabe? — Trei pe an, plus sentimentul de siguranță, care nu se impozitează.

Ce nu scria pe tablă era că în hambar locuia, de generații, o gărgăriță. Nimeni nu o angajase, nimeni nu o putea concedia, iar ea ronțăia liniștită din fiecare sac, fără să facă deosebire între boabele bogaților și ale săracilor.

La sfârșitul anului, furnica a primit extrasul: o sută trei boabe, scris caligrafic. Le-a luat acasă, a încercat să facă pâine și a ieșit cam cât din nouăzeci și cinci. Restul erau găurite elegant, pe dinăuntru.

— Domnule bursuc, mi-au crescut boabele, dar au slăbit. — Doamnă, noi răspundem de număr, nu de conținut.

Nedumerită, furnica a urcat la bufnița economistă, care stătea pe o creangă înaltă, de unde gărgărițele nu se văd. Bufnița a ascultat-o, a oftat academic și i-a explicat că inflația e un indicator macroeconomic, calculat pe un coș întreg, și că o furnică nu are ce căuta cu el în propria cămară.

A mai adăugat, cu blândețe, că în pădure există o creștere care se vede doar în grafice și că furnicile ar face bine să se uite la grafice, nu în saci. Furnica a dat din cap, ca orice contribuabil care nu înțelege, dar plătește.

— Și gărgărița știe că e doar un indicator? — Gărgărița nu are acces la date oficiale.

Pe drum spre casă, furnica a fost oprită de ursul care conducea pădurea. Ursul avea o ofertă mai bună decât bursucul: împrumuta el boabele, cu dobândă mai mare, printr-un hârtiuță numită titlu, ștampilată de trei ori.

Furnica a întrebat de ce plătește ursul mai mult. Ursul a mormăit ceva despre încredere, dar adevărul era că avea nevoie urgentă să-și peticească golurile din cămară, unde gărgărițele lui erau de mărimea unor cârtițe.

— Și dacă vă rod și pe dumneavoastră? — Atunci tipărim alte hârtiuțe, doamnă, sunt foarte rezistente la gărgărițe.

Singurul liniștit din toată pădurea era greierele. Nu economisise nimic, cântase toată vara și mâncase boabele cât încă erau întregi, așa că la final pierderea lui reală era, matematic, zero. Bufnița l-a trecut în raport la categoria comportament financiar iresponsabil, cu randament surprinzător.

— Ai pierdut ceva anul ăsta, greierule? — Doar vocea, dar aia nu se depreciază.

Iarna a venit pentru toți, dar furnica a trecut-o cu un extras frumos și o pâine mai mică.

Morala, pentru cine o caută în extras: cifrele de pe hârtie cresc frumos, dar pâinea se coace din boabele care au rămas întregi. Poți să nu compari dobânda cu inflația, așa cum poți să nu te uiți la cântar după sărbători; kilogramele, la fel ca gărgărița, nu țin cont de buna-cuviință a statisticii. Iar dacă bufnița îți spune că e neinspirat să numeri, poți să te gândești la a câta întrebare a pus tot cel care a câștigat.

Inspirat de: E ok să comparăm rata dobânzii bancare sau a titlurilor de stat cu inflația? — HotNews