Reducerea deficitului bugetar – dieta ținută din farfuria vecinului

Introducere

Există în fiecare român un ministru de Finanțe care se trezește doar când sună cineva de la un institut de sondare. Ultima dată a sunat Avangarde, iar ministrul interior a răspuns prompt: salariile și pensiile trebuie să crească, iar reducerea deficitului bugetar e o idee excelentă, cu condiția să fie făcută de altcineva, pe banii altcuiva, într-o zi în care noi suntem plecați la țară.

Nu e ipocrizie, e echilibru. Ca orice gospodar care se respectă, românul știe că bugetul se strânge ca o curea: din găurile celorlalți. Iar noul Guvern, abia instalat, primește această înțelepciune populară ca pe o plăcintă caldă, pe care nu are voie nici s-o mănânce, nici s-o refuze.

Treizeci la sută și o tăcere foarte elocventă

Cifra-vedetă a sondajului spune că trei români din zece pun creșterea veniturilor pe primul loc în lista de priorități a Executivului. Ceilalți șapte, probabil, au considerat-o atât de evidentă încât n-au mai pierdut vremea s-o rostească. E ca și cum ai întreba un om flămând dacă preferă pâinea: unii răspund, alții doar mestecă aerul.

Până aici, treaba pare simplă. Dar în aceeași convorbire, oamenii au fost întrebați și cum ar trebui strânsă cureaua statului, iar telefonul a început brusc să transpire. — Tăiem de undeva? — Sigur că tăiem. — De unde? — De acolo, de unde nu sunt eu.

Patriotismul fiscal începe întotdeauna la două blocuri distanță.

Rețeta austerității fără dureri

Fiecare națiune are mâncarea ei tradițională, iar a noastră, în materie de buget, este tocănița de tăieri imaginare. Ingredientele se găsesc în orice bucătărie de bloc și se combină după gust, cu aceeași rigoare cu care se alcătuiește lista de dorințe a fiecărui minister înaintea unei rectificări.

Rezultatul e un deficit care scade spectaculos pe hârtie și crește discret în realitate, ca un aluat uitat lângă calorifer. Rețeta circulă din gură în gură, iar porțiile sunt mereu generoase pentru cei care nu stau la masă.

• Desființăm instituțiile inutile, adică pe toate cele în care nu lucrează nimeni din familie.
• Tăiem pensiile speciale, dar numai pe cele mai speciale decât a noastră.
• Recuperăm banii de la evazioniști, care sunt mereu alții, niciodată vecinul cu patru mașini.
• Reducem risipa, începând cu risipa de întrebări incomode.

Eșalonarea – datoria care învață să aștepte

Dacă cetățeanul are rețete, statul are tehnici. Cea mai elegantă dintre ele a fost prezentată chiar zilele acestea de la Ministerul Finanțelor: cele cinci miliarde de lei datorate magistraților nu se plătesc pe loc, se eșalonează. Diferența e subtilă, cam ca între a nu avea bani și a avea un calendar.

Imaginea e familiară oricui a cumpărat vreodată un frigider din reclamă. — Cât dați avans? — Promisiunea. — Și rata? — O fixăm după ce se mai liniștește bugetul. Iar bugetul, se știe, se liniștește cam în același an în care toate autostrăzile ajung unde scrie pe panou.

Statul nu e falit, e doar un client fidel al viitorului.

Cine plătește, până la urmă, nota?

Rămâne întrebarea pe care niciun sondaj nu îndrăznește s-o pună direct, pentru că răspunsul ar strica graficul. Toată lumea vrea un stat suplu, dar fiecare își apără propria cută de grăsime ca pe un monument istoric. Funcționarul aplaudă comasările până află că sunt șase directori pe trei scaune și el e al șaptelea, antreprenorul vrea taxe mici și subvenții mari, iar pensionarul vrea deficit mic, dar și indexare la timp.

Guvernul, între timp, ascultă cu atenția unui chelner care a primit comanda «ceva ușor, dar sățios, ieftin, dar din belșug». Va aduce, ca de obicei, o farfurie mare cu explicații și o porție mică de măsuri. Iar nota de plată va ajunge, prin metode rămase nedescifrate, tot la masa celor care au răspuns la sondaj.

Concluzie

Poate că adevărata surpriză a sondajului nu e contradicția, ci sinceritatea ei. Românii n-au mințit pe nimeni: vor bani mai mulți și un stat mai cumpătat, exact ca orice familie care își face planul de economii în ziua de salariu, între două oferte de la hipermarket.

— Și dacă nu iese? — Mai facem un sondaj. Până la urmă, cifrele dintr-un sondaj au marele avantaj că nu trebuie acoperite din buget.

Inspirat de: Ce așteptări au românii de la Guvernul Niculescu și cum cred că ar trebui redus deficitul bugetar (sondaj) — Digi24; Alexandru Nazare are o soluție pentru cele 5 miliarde de lei pe care Guvernul trebuie să-i plătească magistraților drept restanțe salariale — Libertatea