Introducere
La Timișoara, într-o sală în care aerul condiționat a muncit mai mult decât unele ministere, Congresul USR a adoptat o rezoluție cu titlu de jurământ de cercetaș și a cerut un parteneriat egal cu PNL. Mesajul central a venit direct din registrul auto: partidul vrea să fie motorul, nu remorca și nici roata de rezervă. Pentru o coaliție, e o declarație de dragoste formulată ca o programare la service.
Până aici, nimic neobișnuit. Orice partener mic de guvernare visează, la un moment dat, să fie tratat ca unul mare, la fel cum orice scaun pliant visează să devină fotoliu. Dar metafora mecanică are un farmec aparte, fiindcă deschide o întrebare pe care nimeni n-a rostit-o la microfon: dacă toți vor să fie motorul, cine mai stă la volan și, mai ales, cine plătește plinul?
Rezoluția – jurământul scris cu majuscule
Documentul adoptat se numește „Ne ținem de treabă. Ne ținem de cuvânt”, un titlu care sună ca inscripția de pe o cană primită cadou la un team-building. El face bilanțul miniștrilor proprii, adică exact genul de evaluare pe care orice partid o scrie cu entuziasmul unui elev care își corectează singur lucrarea. Nota, firește, iese de zece.
Frumusețea unei rezoluții de congres e că nu o mai citește nimeni după prânz. Delegații o votează între cafea și sandvișul cu șuncă, aplaudă, fac o poză de grup, apoi pleacă acasă convinși că au mutat munții din loc. Hârtia rămâne în dosar, unde chiar se ține de cuvânt: nu se mai mișcă de acolo.
Motor, remorcă sau roată de rezervă?
Să luăm metafora în serios, pentru că politicienii n-o fac. Un motor are nevoie de un șasiu, de roți și de un șofer care să nu-l turuiască la fiecare semafor. Remorca, în schimb, are un avantaj pe care nimeni nu-l recunoaște: ajunge la destinație fără să consume nimic și fără să fie vinovată de vreo depășire.
Roata de rezervă e personajul cel mai nedreptățit. Stă în portbagaj ani întregi, sub o umbrelă uitată și un triunghi reflectorizant, dar în ziua în care faci pană toată lumea își amintește brusc de ea. — Și cine e șoferul? Întreabă un delegat din ultimul rând. — Asta discutăm la congresul următor, îi răspunde unul din primul.
- Motorul: face zgomot, consumă și primește toată lauda când mașina merge.
- Volanul: nu face nimic spectaculos, dar decide unde ajunge toată lumea.
- Remorca: duce bagajele altora și e acuzată că frânează.
- Roata de rezervă: invizibilă până la prima groapă, indispensabilă după.
În politica noastră, mașina stă mereu la service, iar piesele se ceartă care dintre ele e mai importantă.
Egalitatea, măsurată cu rigla fiecăruia
Cuvântul zilei este „egal”, un adjectiv care în coaliții are elasticitatea unui elastic de birou. Egal la miniștri? Egal la secretari de stat? Egal la șoferii de ministru? Fiecare partener măsoară egalitatea cu rigla lui, iar riglele, curios, nu au niciodată aceeași lungime.
Partenerul mare ascultă politicos, dă din cap și notează ceva în agendă, care se dovedește a fi lista de cumpărături. Pentru el, un parteneriat echilibrat înseamnă că ambii au dreptul egal să fie de acord cu el. Între timp, posturile se numără din nou, ca la fuziunile companiilor de stat, unde directorii sunt mereu mai mulți decât scaunele.
Cine plătește benzina
Rămâne întrebarea pe care metafora auto o ocolește cu eleganță. În timp ce partidele dezbat cine e motorul, alegătorul stă pe bancheta din spate, cu centura pusă și cu factura la curent pe genunchi. El n-a cerut să fie nici motor, nici remorcă; ar vrea doar ca mașina să nu mai meargă în marșarier.
Și totuși, scena are ceva înduioșător. Un partid care se compară cu o piesă auto recunoaște, fără să vrea, că guvernarea e o cursă în care toată lumea vrea să accelereze și nimeni nu vrea să schimbe uleiul. — Ați verificat presiunea în pneuri? — Nu, dar am adoptat o rezoluție despre ea.
Concluzie
Congresul s-a încheiat, sala s-a golit, iar rezoluția a plecat spre arhivă cu viteza unei remorci bine legate. Partidul și-a spus cererea, partenerul a auzit-o, iar coaliția își continuă drumul cu același zgomot ciudat din bord, pe care îl aude toată lumea și nu-l repară nimeni.
Poate că adevărata egalitate nu e între motor și volan, ci între promisiune și factură. Iar acolo, ca la orice alianță cu masa comună, echilibrul e desăvârșit: amândouă cresc în același ritm.
Inspirat de: USR cere, în rezoluția adoptată la Congres, „parteneriat egal” cu PNL. Fritz: „Vrem să fim motorul, nu remorca sau roata de rezervă” — Antena 3 CNN
Post Disclaimer
Articolul „Parteneriat egal cu PNL – motorul care cere și volanul, și benzina” publicat pe Tovarâșu' este redactat într-un ton ironic și nu trebuie considerat o sursă serioasă de informație. Scopul nostru este să aducem zâmbete și să oferim o altă perspectivă asupra evenimentelor prezentate. Orice asemănare cu fapte reale este pur întâmplătoare.
De asemenea, unele link-uri incluse în acest articol sunt link-uri afiliate sau sponsorizate. Cumpărând prin aceste link-uri, ne sprijiniți în a continua să publicăm conținutul nostru creativ și amuzant, fără costuri suplimentare pentru voi.
