Introducere
Există instituții care păzesc secrete și instituții care le împart cu generozitate, dar abia acum am aflat că pot fi una și aceeași. Agenția britanică de interceptări, cea care ascultă planeta cu urechea lipită de cablul submarin, a descoperit că nu mai știe unde îi sunt mii de dispozitive cu date secrete. Nu au fost furate cu fast, nu au fost vândute la licitație, nu le-a înghițit vreun câine de serviciu. Pur și simplu s-au dus, ca șosetele din mașina de spălat.
Raportul unui comisar britanic, citit probabil cu ceaiul răcit în mână, arată că stick-urile și hard-diskurile lipsesc de ani buni. Iar asta ridică o întrebare filosofică demnă de o catedră la Oxford: dacă un secret dispare și nimeni nu-l mai găsește, mai e secret sau a devenit, în sfârșit, perfect?
Inventarul – sportul pe care nu-l practică nimeni
Orice gestionar de magazie din România știe un adevăr simplu: ce nu e trecut în caiet nu există, iar ce e trecut în caiet poate să nu existe nici el. Spionii britanici par să fi ajuns, pe căi proprii și cu buget mult mai mare, la aceeași înțelepciune de depozit. Au ascultat telefoane de pe trei continente, dar n-au auzit cum se rostogolește un stick sub birou.
Ne putem imagina scena de la inventarul anual, cu un funcționar care numără cutii și un altul care numără, absent, plăcile din tavan. — Câte dispozitive avem? — Clasificat. — Și câte lipsesc? — Asta e și mai clasificat. Așa se închide orice audit care se respectă: cu o ștampilă pusă direct pe întrebare.
Unde se duc stick-urile când mor?
Teoriile curg mai repede decât datele. Unii cred că dispozitivele au fost reciclate cu tot cu secretele, alții că au ajuns în buzunarele hainelor duse la curățătorie, de unde se întorc mereu doar bonurile mototolite. Cei mai romantici susțin că stick-urile au evadat de bunăvoie, obosite să tot fie ascultate.
Din spirit civic și din pură compasiune pentru contribuabilul britanic, am întocmit o mică hartă a locurilor care ar merita percheziționate înainte de a anunța pierderea Imperiului:
- Sertarul de jos, cel cu baterii consumate și cabluri de la telefoane din 2007.
- Pubul din colț, unde un analist a uitat cândva o umbrelă și o operațiune.
- Buzunarul interior al sacoului purtat doar la înmormântări și audieri.
- Poșeta unei mătuși care a cerut ceva mic, să-și pună pozele cu nepoții.
Agenția care știe tot nu știe un singur lucru: unde și-a pus cheile.
Lecția românească de păstrare a secretelor
Aici, sincer, ar trebui să ne simțim superiori măcar o dată pe an. La noi, secretele nu se pierd pe stick-uri, ci se publică direct, ca să nu mai fie nevoie de căutări costisitoare. Am văzut deja cum o ascunzătoare ajunge la avizierul blocului, cu program de vizitare inclus. Eficiență pură, fără intermediari.
Avem și seifuri care se deschid exact pentru cine nu trebuie, așa că britanicii ar putea veni la un schimb de experiență, cu traducere simultană. Noi le arătăm cum se pierde ceva cu metodă și dosar penal, ei ne arată cum se pierde cu eleganță și fără niciun vinovat. Fiecare pleacă acasă mai înțelept și cu buzunarele mai ușoare.
Norul, ultimul refugiu al celor care pierd lucruri
Soluția modernă, firește, va fi mutarea tuturor secretelor în cloud, unde se pierd mai repede, dar măcar nu ocupă loc în sertar. Specialiștii vor explica la conferințe, cu slide-uri albastre, că un fișier evaporat digital e mult mai sigur decât unul uitat fizic, pentru că nu-l poate călca nimeni cu piciorul.
Până atunci, protocolul rămâne cel clasic, verificat de generații de birocrați. — Șefu', n-am găsit dispozitivul. — Atunci notează că a fost distrus în condiții de siguranță. — Dar nu știm unde e. — Exact, nici altcineva nu știe. Asta e siguranța.
Un secret pierdut de toți e singurul secret cu adevărat bine păstrat.
Concluzie
Rămâne totuși o consolare pentru cetățeanul obișnuit, care își caută ochelarii stând cu ei pe frunte. Dacă una dintre cele mai sofisticate agenții de informații din lume poate rătăci mii de dispozitive, atunci și noi avem dreptul la încă un încărcător dispărut fără anchetă parlamentară. Data viitoare când cineva vă reproșează că ați pierdut telecomanda, răspundeți calm că e o chestiune de securitate națională și că detaliile sunt, din păcate, clasificate.
Inspirat de: Agenția de spionaj a Marii Britanii a pierdut „mii” de dispozitive de stocare cu date secrete și nu are idee unde se află — Libertatea
Post Disclaimer
Articolul „Dispozitive cu date secrete – spionajul britanic care și-a pierdut propriile secrete” publicat pe Tovarâșu' este redactat într-un ton ironic și nu trebuie considerat o sursă serioasă de informație. Scopul nostru este să aducem zâmbete și să oferim o altă perspectivă asupra evenimentelor prezentate. Orice asemănare cu fapte reale este pur întâmplătoare.
De asemenea, unele link-uri incluse în acest articol sunt link-uri afiliate sau sponsorizate. Cumpărând prin aceste link-uri, ne sprijiniți în a continua să publicăm conținutul nostru creativ și amuzant, fără costuri suplimentare pentru voi.
