Introducere
Există în România o categorie de condamnați care nu au avut avocat, nu au dat declarații și nu au fugit nicăieri, deși ar fi avut toate motivele: porcii de la Nădlac. Treizeci și patru de suflete grohăitoare, intrate în țară fără acte, au fost judecate rapid de lege și trimise la eutanasiere. Doar că sentința s-a împotmolit exact acolo unde se împotmolește tot în statul român: la casierie.
De luni seara, porcii stau înghesuiți în două camionete, ca navetiștii într-un microbuz de la ora șapte, așteptând o execuție pe care nimeni nu o poate plăti. Legea e fermă, bugetul e gol, iar între ele stau treizeci și patru de râturi care nu înțeleg de ce moartea are nevoie de aprobare de la Finanțe.
Legea e lege, dar cine plătește?
Pe hârtie, totul e impecabil. Animalele fără documente nu au voie să circule, riscul sanitar trebuie eliminat, procedura trebuie respectată întocmai. Statul român a citit regulamentul, a dat aprobator din cap și apoi a căutat portofelul. Portofelul nu era acolo.
Așa s-a născut o situație pe care nici Kafka n-ar fi îndrăznit s-o scrie, de teamă că editorul i-o respinge ca neverosimilă. Un funcționar sună la alt funcționar, care sună la un director, care întreabă dacă există o linie bugetară pentru porcine de proveniență incertă. — Avem bani de injecții? — Avem de un comunicat. Există, în schimb, o linie generoasă pentru ședințele în care se discută despre linii bugetare.
Camioneta – sala de așteptare cu parcare gratuită
În tot acest timp, camionetele stau pe loc, ca două holuri de policlinică în care medicul e mereu la masă. Porcii mănâncă ce primesc, respiră ce pot și ascultă cum oamenii din jur le discută soarta la telefon, cu vocea pe care o folosești când anunți că s-a defectat liftul.
Ironia e că, așteptând, condamnații costă. Paza, hrana, apa, poate un veterinar care trece să constate că animalele sunt încă vii, adică problema persistă. Dacă povestea mai durează o săptămână, statul va fi cheltuit pe întreținerea porcilor mai mult decât pe sentința propriu-zisă, o performanță contabilă de care orice minister ar fi, în secret, mândru.
Singurul lucru pe care România îl execută la timp este amânarea.
Cum se face o eutanasiere pe bani publici?
Imaginați-vă traseul unei asemenea cheltuieli prin administrație. Mai întâi se constată nevoia, apoi se cere un referat, apoi referatul se înregistrează, apoi se observă că nu există fonduri, apoi se propune o rectificare, iar rectificarea, se știe, depinde de cât de bine au dormit partidele în noaptea dinainte.
Până atunci, autoritățile au la îndemână câteva soluții creative, toate verificate cu succes în alte colțuri ale vieții publice, unde problemele nu dispar, dar măcar capătă un dosar frumos:
- Un grup de lucru interministerial pentru statutul juridic al porcului fără pașaport.
- O strategie națională de eutanasiere 2026–2030, finanțată din fonduri europene nerambursabile.
- Un parteneriat public-privat cu o firmă de evenimente specializată în pomeni.
- Așteptarea demnă, până când problema se rezolvă singură, de bătrânețe.
Bani pentru tot, mai puțin pentru ce scrie în lege
Ce face povestea atât de românească nu e lipsa banilor, ci locul exact în care lipsesc. Pentru mașini de protocol, pentru consilieri cu atribuții poetice și pentru panouri cu „Aici investim în viitor” se găsesc mereu resurse. Pentru o procedură banală, prevăzută de lege și cerută de bunul-simț sanitar, statul își întoarce buzunarele și scoate doar scame.
Iar porcii, fără să vrea, au devenit metafora perfectă a cetățeanului: aduși undeva fără să fie întrebați, ținuți înghesuiți, cu sentința dată și execuția amânată din motive tehnice. — Și noi ce facem? Întreabă un purcel din fundul camionetei. — Ce face toată țara, îi răspunde un vier bătrân. Așteptăm rectificarea.
Concluzie
Undeva, într-un birou din Arad sau din București, o hârtie despre treizeci și patru de porci circulă chiar acum de la un dosar la altul, adunând ștampile și pierzând sens. Când banii vor fi găsiți, probabil va fi nevoie de o nouă evaluare, pentru că animalele vor fi crescut, iar tariful se calculează la kilogram.
Rămâne o lecție simplă: în România nici moartea nu e sigură dacă nu are buget aprobat. Porcii au aflat-o din camionetă. Noi o știm de mult, doar că ne-am obișnuit cu mirosul.
Inspirat de: Situație fără precedent în județul Arad. 34 de porci ar trebui să fie eutanasiați, însă autoritățile nu au banii necesari — Știrile ProTV
Post Disclaimer
Articolul „Porcii de la Nădlac – execuție amânată din lipsă de buget” publicat pe Tovarâșu' este redactat într-un ton ironic și nu trebuie considerat o sursă serioasă de informație. Scopul nostru este să aducem zâmbete și să oferim o altă perspectivă asupra evenimentelor prezentate. Orice asemănare cu fapte reale este pur întâmplătoare.
De asemenea, unele link-uri incluse în acest articol sunt link-uri afiliate sau sponsorizate. Cumpărând prin aceste link-uri, ne sprijiniți în a continua să publicăm conținutul nostru creativ și amuzant, fără costuri suplimentare pentru voi.
