Introducere
Există în Italia o meserie nouă, neanunțată la nicio agenție de ocupare: îngrijitor de lux confiscat. Iahturile rusești sechestrate stau cuminți prin porturi, iar contribuabilul italian, omul care se ceartă cu fiscul pentru fiecare bon de espresso, le plătește motorina, vopseaua și, probabil, liniștea sufletească. Legea cere ca bunul pus sub sechestru să fie păstrat în stare bună, ca și cum stăpânul s-ar întoarce mâine dintr-o vacanță puțin mai lungă.
Primarul din Trieste a făcut socoteala și a ajuns la milioane. Ironia e atât de lucioasă încât se oglindește în ea tot Adriaticul: sancțiunea a fost gândită să-l doară pe oligarh, dar deocamdată doare mai ales la ghișeul de impozite.
Sechestrul – grădinița de lux cu program prelungit
Pe hârtie, totul sună marțial. Statul pune mâna pe navă, pune sigiliu, pune pază și pune, mai ales, punct. Doar că un iaht nu e un dulap pe care îl încui și uiți de el: sarea mușcă, motoarele ruginesc dacă nu sunt pornite, iar un vas de zeci de metri cere echipaj, inspecții și asigurare, fie că pleacă undeva, fie că nu.
Așa s-a ajuns ca statul să aibă în grijă niște jucării uriașe, ca o bunică ce primește nepoții pe termen nedefinit fără ca părinții să lase bani de mâncare. — Când vin să-i ia? — Când se termină războiul. — Și până atunci? — Până atunci, schimbăm uleiul.
Cine plătește mătura de pe punte?
Răspunsul e simplu și deprimant: cel care n-a urcat niciodată pe punte. Pensionarul din Trieste, care numără monedele la piață, contribuie acum, fără să știe, la luciul unei balustrade din lemn de tec. Nu primește în schimb nici măcar o fotografie de pe ponton.
Aici apare o simetrie pe care orice român o recunoaște din prima. Și noi trăim de mult într-un sistem în care cheltuiala nu are niciodată un proprietar vizibil, dar factura găsește mereu aceeași adresă. Italienii au doar varianta premium, cu jacuzzi și heliport.
Sancțiunea a ajuns la destinație, doar că la destinatarul greșit.
Iahtul sechestrat – animalul de companie al ministerului
Să privim fișa postului unui asemenea vas. Nu navighează, nu produce, nu ospătează pe nimeni, dar trebuie hrănit lunar ca un cal de curse care n-a mai văzut hipodromul din tinerețe. Lista de cumpărături a statului arată, probabil, cam așa:
Ar fi tentant să-l vinzi, dar nu se poate: bunul doar sechestrat nu e încă al statului, iar proprietarul rămâne, juridic vorbind, proprietar. Așa că statul face pe majordomul. Cu mănuși albe și cu factura în buzunar.
- Motorină pentru motoare care nu pleacă nicăieri
- Vopsea specială, ca să nu prindă scoici pe rușine
- Echipaj care lustruiește alama pentru un stăpân absent
- Taxe portuare plătite de stat către stat, ca să nu se plictisească hârtiile
Și dacă stăpânul se întoarce?
Aceasta e întrebarea care ar trebui să țină trează Europa. Să zicem că, peste câțiva ani, sancțiunile cad, iar proprietarul revine în port cu ochelari de soare și o listă de reclamații. Găsește nava impecabilă, cu motoarele rodate, lemnul tratat și rezervorul plin. Ar putea lăsa chiar și un bacșiș.
— Cine mi-a vopsit carena? — Contribuabilul italian. — Transmiteți-i mulțumiri. Scena e absurdă, dar nu imposibilă, și tocmai asta o face frumoasă în felul ei sumbru: Europa a inventat pedeapsa cu service inclus și revizie la zi.
Prima sancțiune din istorie care îl returnează pe vinovat mai lustruit decât l-a primit.
Concluzie
Nimeni nu spune că sechestrul e o idee proastă. Ideea e bună, doar execuția seamănă cu o cură de slăbire în care slăbește altcineva decât cel vizat. Poate că pasul următor ar fi ca iahturile să fie puse la muncă: școli de navigație, plimbări pentru pensionari, croaziere pentru contribuabilii care le-au plătit fiecare șurub. Până atunci, Adriatica găzduiește cel mai scump muzeu al bunelor intenții: o flotă care nu pleacă nicăieri, întreținută de oameni care nu vor ajunge niciodată la bordul ei.
Inspirat de: Contribuabilii italieni plătesc milioane de euro pentru a ține pe linia de plutire iahturile rusești — Adevărul
Post Disclaimer
Articolul „Iahturile rusești sechestrate – contribuabilul italian care lustruiește puntea dușmanului” publicat pe Tovarâșu' este redactat într-un ton ironic și nu trebuie considerat o sursă serioasă de informație. Scopul nostru este să aducem zâmbete și să oferim o altă perspectivă asupra evenimentelor prezentate. Orice asemănare cu fapte reale este pur întâmplătoare.
De asemenea, unele link-uri incluse în acest articol sunt link-uri afiliate sau sponsorizate. Cumpărând prin aceste link-uri, ne sprijiniți în a continua să publicăm conținutul nostru creativ și amuzant, fără costuri suplimentare pentru voi.
