Partid executat silit – fabula păunului cu datorii la furnicar

Întrebarea a circulat zilele acestea prin lumea juridică cu seriozitatea unui proces-verbal: poate ajunge un partid executat silit de ANAF, ca orice cârciumar cu casa de marcat obosită? Răspunsul specialiștilor e da, dar cu o mulțime de virgule, iar între restanță și poprire se întinde o distanță lungă cât o campanie electorală.

Noi am mutat dezbaterea în pădure, unde lucrurile sunt mai simple, animalele mai sincere, iar datoriile se numără în ghinde. Orice asemănare cu fauna din Parlament este pur zoologică.

Într-o poiană cu acustică bună trăia un Păun care se numea, pe hârtie, Partidul Penelor Unite. Avea coada cât un panou publicitar, steaguri pe fiecare ramură și o fanfară de greieri angajată cu ziua, fără contract. Toate erau superbe și toate erau luate pe datorie de la Visteria Pădurii, care încasa dările în ghinde de la orice vietate, cât de mică.

Restanțele se adunau liniștit, ca frunzele în octombrie. Păunul nu le vedea, pentru că era prea ocupat să se vadă pe el.

— Cine plătește afișele, șefu'? — Viitorul, ca de obicei. Noi doar îl reprezentăm.

Într-o dimineață cețoasă, pe cărarea dinspre Visterie a apărut Furnica-Perceptor, cu un dosar de trei ori mai mare decât ea și o ștampilă purtată ca o sabie. Era vestită în toată pădurea: furnica cerceta până și anunțurile de la avizierul vizuinilor, iar un iepure care vânduse un morcov la mâna a doua plătise deja impozit, accesorii și o scrisoare de scuze.

Acum însă avea în față ceva nou. Nu un iepure, nu un arici cu taraba de mere, ci o instituție cu pene.

— Aveți datorii la Visterie de trei sezoane. — Imposibil, noi suntem pilonul democrației forestiere. — Și pilonii plătesc ceva pentru pământul în care stau înfipți.

Încurcată, Furnica a urcat la Bufnița-Juristă, care locuia într-un stejar plin de coduri adnotate și citea doar la lumina lunii, pentru că și ea avea restanțe la licurici. Bufnița a ascultat cazul, și-a șters ochelarii și a pronunțat verdictul cu solemnitatea cuiva care taxează la oră.

Da, a spus ea, și un partid poate fi executat ca orice datornic. Doar că restanța nu se transformă singură în sechestru: trebuie somații, termene, titluri și proceduri, iar fiecare pas vine cu un timp de contestație cât să mai treacă două rânduri de alegeri.

— Deci pot să-i iau penele? — Poți. Teoretic. Practic, până termini hârtiile, năpârlește.

Vestea a ajuns la Păun înaintea Furnicii, cum ajung mereu veștile la cei care n-ar trebui să le afle primii. Păunul a convocat imediat un miting în poiană, a desfăcut coada în toată splendoarea ei și a declarat că nu e vorba de ghinde, ci de persecuție, de un complot al gândacilor și de un atac la sacra libertate de a te lăuda.

Greierii au cântat, ciorile au aplaudat, iar câțiva bursuci au plâns sincer, deși nu știau exact de ce. Pe margine, Furnica număra penele cu creionul după ureche.

— Și dacă îi poprim cuibul? — Care cuib? Ăsta e închiriat de la o veveriță simpatizantă.

Până la urmă, Furnica a plecat din poiană cu un proces-verbal, o pană căzută accidental și promisiunea unei eșalonări pe nouă anotimpuri. Păunul a rămas cu coada intactă și cu un discurs nou despre curajul de a înfrunta sistemul.

În aceeași seară, la marginea pădurii, un melc cu două ghinde restanță s-a trezit cu casa sigilată pe loc, fără somație, fără Bufniță, fără miting. Melcul a încercat să spună că e persecutat politic, dar n-avea o coadă destul de lungă ca să fie crezut.

În pădure, legea e aceeași pentru toți; doar viteza ei se calculează după lungimea cozii.

Morala e veche, dar merită repetată: o lege care se aplică imediat celor mici și după lungi ceremonii celor mari nu e strâmbă, e doar foarte atentă la ierarhie. Pentru melci, regulile fiscale se schimbă din sezon în sezon și se aplică pe loc; pentru cei cu pene, se citesc mai întâi la lumina lunii, cu Bufnița alături.

Așa că sfatul pădurii rămâne simplu: dacă tot ai datorii, măcar fă-ți coadă. Una mare, colorată, cu fanfară. Restul e procedură.

Inspirat de: ANAF chiar poate executa silit un partid politic? — Adevărul